Administrație
Contractul pentru construirea Lotului 3, Cunţa-Sălişte, reziliat de CNADNR
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale (CNADNR) a reziliat, astăzi, contractul pentru construirea Lotului 3, Cunţa-Sălişte, al Autostrăzii Orăştie-Sibiu, după ce mai multe expertize au arătat că atât lucrările cât şi materialele folosite nu respectă criteriile de calitate din caietul de sarcini. Află mai multe de pe radiounirea.ro
Ministrul transporturilor, Dan Costescu, a precizat că licitaţia pentru reconstruirea tronsonului demolat în septembrie 2015 se va face printr-o procedură accelerată.
„Se vor demara, în cadrul planului de măsuri pe care l-am solicitat, o cerere de ofertă pentru selectarea unui nou constructor, care să remedieze deficienţele din zona demolată pe 200 de metri şi suplimentar din cei 300 de metri în plus pe care au apărut fisuri pe drum. Termenul pentru aceste lucrări, în cazul în care nu apare nicio contestaţie, este august, asta înseamnă că la începutul lui septembrie, practic, se va putea relua traficul pe autostradă”, a spus Dan Costescu.
Ministrul transporturilor a mai menţionat că refacerea tronsonului de autostradă demolat va fi suportată din garanţia de 60 de milioane de lei depusă de firma italiană care a executat iniţial lucrările. De altfel, compania respectivă a fost inclusă pe o listă neagră şi, potrivit legii, aceasta nu mai poate primi contracte în România timp de doi ani.
Sursa: romania-actualitati.ro
Administrație
Relocare în subteran a cablurilor pe încă șase străzi din Blaj
Pe încă șase străzi din Blaj, relocare subterană a cablurilor
Administrație
1.500 de chiparoși pe străzile municipiului Blaj
Blaj: 1.500 de chiparoși pe străzile municipiului
Administrație
Acțiuni de ecologizare la Cugir: Când vor avea loc
La Cugir, acțiuni de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 4 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului