Administrație
Consiliul Județean va finaliza în acest an importante investiții de infrastructură
Drumurile, alimentarea cu apă, evenimentele economice și turistice sunt trecute pe agenda din acest an a Consiliului Județean Alba.
Președintele Ion Dumitrel a declarat în emisiunea „ÎN GARDĂ” de la Unirea FM că până la sfârșitul anului vor fi finalizate lucrările la sistemul microregional de alimentare cu apă pe Secașe, iar lucrările la drumul de la Blaj la Spring vor fi terminate în câteva săptămâni. Pe agenda din acest an mai sunt incluse lucrările de pe drumul județean care merge de la Galda către Întregalde și de pe drumul Gârda – Ghețari. Președintele Consiliul Județean Alba precizează ca sunt programate lucrări pe toate drumurile județene, în zonele Ocoliș, Poșaga, Valea Lungă, Jidvei și Vințu de Jos. Investițiile din acest an sunt îndreptate și spre evenimentele de promovare ecomonică și turistică ce vor fi organizate în perioada următoare în municipiul Alba Iulia, dar și în alte localități ale județului, a mai spus șeful administrației județene.
Administrație
1.500 de chiparoși pe străzile municipiului Blaj
Blaj: 1.500 de chiparoși pe străzile municipiului
Administrație
Acțiuni de ecologizare la Cugir: Când vor avea loc
La Cugir, acțiuni de ecologizare
Administrație
Lucrări pe strada Barbu Lăutaru din Teiuș
Teiuș: Lucrări pe strada Barbu Lăutaru
-
Politicăacum 2 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Știriacum 6 zile
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 6 zile
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 2 săptămâni
Magnolia, copacul cu flori magice: Care este legenda florii de magnolie, care spune bun venit primăverii
-
Știriacum 2 săptămâni
Pedepse în Ardeal, în vremurile de demult: Ce a decis Dieta ţinută în Alba Iulia, în 1619
-
Sfatul mediculuiacum 6 zile
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 6 zile
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului
-
Sănătateacum 6 zile
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are