Circa 70 de albaiulieni au fost instruiți în tehnici de prim ajutor

Adăugat la Știri

caravana smurd alba iuliaDuminică, 4 septembrie 2016, în orașul Marii Uniri Alba Iulia, a ajuns Caravana SMURD.

Caravana constă într-un centru mobil de formare în care s-au organizat cursuri de instruire pentru populaţie, cu privire la raecția la cutremure, inundații și incendii, iar practic au fost instruiți în acordarea de prim ajutor în situaţii de urgenţă. Centrul mobil este construit pe structura unui tir, are o sală de şcolarizare cu o capacitate de 40 de persoane şi o sală simulator ambulanță dotată cu toate echipamentele medicale de intervenție cu care este dotată o ambulanță, ce permit instruirea eficientă a populației și a personalului de intervenție SMURD. Pe parcursul acestei zile, au trecut pragul caravanei aproximativ 70 de persoane. Acestea au fost instruite cum să se comporte în diferite situații de urgență, dar și cum să acorde primul ajutor medical când situația o impune, până la sosirea echipajelor de intervenție.
Tot duminică, în cadrul acestei activități, ISU Alba a organizat un concurs pentru copii cu tematică din domeniul situațiilor de urgență, iar premiile (13 rucsacuri) au fost oferite de E-on România.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii