Circa 280 de persoane, prezente la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți de la Alba Iulia: Doar 21 ar putea fi angajate în urma acțiunii de astăzi

Adăugat la Știri

277 de persoane, dintre care 120 absolvenți, au participat astăzi la Bursa Locurilor de muncă pentru absolvenți organizată la Alba Iulia.

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba a anunțat, după centralizarea primelor date, că au fost solicitați să participe la acțiune 220 de angajatori dar au venit cu oferte de muncă doar 22 de agenți economici din județ. Aceștia au pus la dispoziția absolvenților 217  locuri de muncă dar au selectat doar 21 de candidați pentru o posibilă slujbă. Reprezentanții Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Alba au anunțat că atât agenții economici cât și absolvenții care vor intra în relație de muncă în urma acestei acțiuni au o serie de beneficii financiare.

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți a reprezentat o oportunitate de a cunoaște mai bine piața muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru ca aceștia să poată alege un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale sau să se informeze despre ocupațiile cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu și lung.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii