Cercetașii din Alba Iulia vor organiza „Festivalul Luminii”, pe 15 septembrie

Adăugat la Știri

Albaiulienii sunt așteptați să redescopere frumusețea lucrurilor mărunte, pe 15 septembrie , în zona Obelisc – Poarta a III-a. Evenimentul va avea loc de la ora 19.00. În cadrul acestui eveniment, cei prezenţi vor avea ocazia să creeze o atmosfera specială prin luminarea zonei din fața Obeliscului.

Si pentru editia din acest an, va fi organizat  un stand pentru activitatea „Ia o carte, dă o carte”. Organizatorii acestui eveniment asigura ca au pregătit o mulţime de surprize. Sute de lumânări lumânări vor înfrumuseța zona dintre Poarta a III-a – Obelisc – Poarta a II-a a Cetății.

 Dorim ca ceea ce facem să aibă un impact şi în comunitatea din care facem parte. Încercăm din 2010 să organizăm Festivalul Luminii pentru a oferi oamenilor şansa de a vedea familia noastră dar şi pentru a-i îndemna să se bucure de lucrurile mărunte din vieţile lor, lucruri pe care noi le savurăm din plin cu fiecare ocazie, spun reprezentanții cercetașilor din Alba Iulia. „Festivalul Luminii” va fii organizat concomitent, în Alba Iulia și în mai multe orașe din țară.

Ce reprezintă Festivalul Luminii?
În prezent, ideea că fericirea este un lucru măreț, în calea căruia trebuie să alergăm mereu, a devenit tot mai populară. Prinși în agitația vieții cotidiene, adesea uităm că lucrurile mărunte, precum un zâmbet, un cântec sau găsirea unui strop de lumină la finalul zilei sunt, de fapt, cele care contează, cele care ne aduc bucuria sufletească.
Din acest motiv, încă din 2004, Cercetașii României și-au propus ca măcar pentru câteva ore să le amintească membrilor comunității locale de bucuria lucrurilor mărunte și, împreună cu partenerii lor, să transforme orașele în care trăiesc într-un spațiu magic, în care fiecare dintre noi să redevenim copii și, indiferent de vârstă, să descoperim lucrurile care ne fac fericiți, să le luăm cu noi și să le ținem aproape până la următoarea ediție.

De ce?
Festivalul Luminii este organizat în fiecare an în mai multe locații din România, cu scopul de a crea un spațiu liniștit, de deconectare a participanților de la agitația vieții de zi cu zi și de a oferi copiilor, tinerilor și voluntarilor de toate vârstele implicați o educație non-formală prin responsabilizarea lor și dezvoltarea abilităților de organizare în cadrul unui eveniment național, scriu organizatorii pe pagina de facebook a evenimentului.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii