Ceas de lux dedicat Centenarului, lansat de un brand celebru elveţian: Este inspirat de Alba Iulia și produs în 1918 de bucăți

Adăugat la Știri

Unul dintre cele mai cunoscute branduri de profil din lume, Tissot, a lansat un ceas de lux, în ediţie limitată, dedicat oraşului Alba Iulia şi aniversării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Ceasul,  în ediție limitată, produs în doar 1918 piese, costă 2.900 de lei.

În cutia ceasului, concepută special, fiecare cumpărător va primi o medalie din lemn manufacturată de tinerii artişti români de la atelierul de creaţie Şezi din Hăpria, care preia motivul horei reprezentat pe cadran. Potrivit prezentării producătorul ceasului, cadranele ”pun în evidenţă tradiţiile româneşti prin cercurile lor armonioase, inspirate din dânsul popular românesc, horă”.
Hora este reprodusă pe fondul secundarului periferic, unde sunt simbolizaţi 9 dansatori care se ţin de mână şi formează astfel un cerc. Fiecare om reprezintă una din cele 9 regiuni ale României, dansând împreună aşa cum au făcut-o pentru prima oară la 1918. Culorile steagului României, roşu, galben şi albastru, sunt înserate în mod elegant în partea de jos a cadranului. Pentru a sublinia simbolul horei, la cadranul rotund al orelor şi cel al secundelor s-a adăugat o fereastră rotundă pentru data, o particularitate a acestei ediţii limitate.

Acest model emblematic pentru Tissot a fost ales anume pentru că designul fațetat al cadranul orelor amintește de „Coloana Infinitului” creată de sculptorul Constantin Brâncuși.

Tissot este o companie elvețiană înființată în 1853 cu prezență în 160 de țări și este liderul producătorilor de ceasuri elvețiene din punct de vedere al numărului de unități vândute anual.

Sursa:deschide.md

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii