Cum se calculeaza suma si cand se plateste salariatilor

Atunci cand este vorba de compensarea in bani a zilelor de concediu neefectuate, calcularea sumei datorate salariatului se face la fel ca in cazul indemnizatiei de concediu. „Indemnizatia de concediu de odihna reprezinta media zilnica a drepturilor salariale (…) (salariul de baza, indemnizatiile si sporurile cu caracter permanent – n.r.) din ultimele trei luni anterioare celei in care este efectuat concediul, multiplicata cu numarul de zile de concediu”, este explicat in Codul muncii.

In ceea ce priveste achitarea sumei datorate pentru zilele de concediu de odihna neefectuate inainte de incetarea contractului de munca, aceasta se face, de obicei, odata cu plata ultimului salariu. De exemplu, daca unui angajat i se achita salariul in data de 15 a fiecarei luni si contractul sau inceteaza in data de 31 august, acesta va primi ultimul salariu – precum si suma aferenta compensarii in bani a zilelor de concediu neefectuate – in data de 15 septembrie.

De retinut este ca, odata cu incasarea banilor pentru zilele de concediu neefectuate, salariatii trebuie sa primeasca de la angajatori o dovada a acestei plati.

Angajatorii trebuie sa compenseze in bani si zilele de concediu ramase din alti ani

Zilele de concediu de odihna neefectuate aferente anilor anteriori trebuie, de asemenea, sa fie compensate in bani la incetarea contractului de munca.

„Conform articolului 146 alineatul 1 din Codul muncii, «concediul de odihna se efectueaza in fiecare an», iar potrivit articolului 146 alineatul 2 «(…) angajatorul este obligat sa acorde concediul de odihna neefectuat intr-o perioada de 18 luni incepand cu anul urmator celui in care s-a nascut dreptul la concediul de odihna anual». In opinia noastra, neindeplinirea de catre angajator a obligatiei de a acorda salariatilor dreptul de a beneficia de concediul de odihna ramas neefectuat in urmatoarele 18 luni nu poate avea drept consecinta pierderea de catre salariati a zilelor de concediu neefectuate, ne-a lamurit Mihai Anghel. Totodata, acesta a subliniat ca pasivitatea salariatilor care nu cer intrarea in concediul de odihna nu poate fi in niciun caz interpretata ca o renuntare: „Nici pasivitatea salariatilor respectivi (si anume faptul ca nu au formulat cereri de acordare a concediului) nu poate fi interpretata drept o «renuntare» la concediul neefectuat, intrucat o astfel de interpretare ar contraveni prevederilor Codului muncii conform carora angajatii nu pot renunta la drepturile recunoscute de lege nici macar printr-o conventie scrisa. Asadar, si zilele de concediu neefectuate ramase din anii anteriori ar trebui compensate in bani la incetarea raporturilor de munca.

Totusi, in situatia in care salariatii au zile de concediu neefectuate din anii anteriori, se mai pune si problema numarului efectiv de ani pentru care trebuie sa se acorde compensarea in bani. In legatura cu acest aspect, Raluca Dinica, director operational la Smartree Romania, ne-a explicat ca, potrivit unei opinii obtinute de la Inspectia Muncii, numarul de ani pentru care salariatii pot fi compensati pentru zilele de concediu neefectuate este limitat. „Opinia Inspectiei Muncii cu privire la perioada dupa care angajatul pierde dreptul la zilele de concediu de odihna neefectuate este ca angajatorul are obligatia de a acorda concediul de odihna neefectuat din motive justificate in anul calendaristic in care s-a nascut dreptul intr-un interval de 18 luni, care incepe sa curga cu anul urmator celui in care s-a nascut dreptul la concediu. Totodata, dreptul salariatului de a pretinde despagubiri pentru nerespectarea de catre angajator a dispozitiilor articolului 146 alineatul 2 din Codul muncii se prescrie in termen de trei ani de la data nasterii dreptului la actiune (…). Coroborand toate acestea, opinam ca salariatului caruia ii inceteaza contractul de munca ii pot fi compensate in bani zilele de concediu neefectuate intr-o perioada de trei ani din momentul nasterii dreptului la concediu si pana la momentul incetarii contractului”, a precizat Raluca Dinica.

Ce se poate face daca angajatorii refuza compensarea zilelor de concediu

Salariatii care, la incetarea contractului de munca, se confrunta cu refuzul angajatorilor de a compensa in bani zilele de concediu neefectuate au la dispozitie doua variante. Acestea sunt valabile, in acelasi timp, si daca angajatorii platesc o suma mai mica decat trebuie. „In situatia in care angajatorul plateste o suma mai mica sau refuza compensarea in bani a zilelor de concediu neefectuate, salariatul poate face o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Munca (ITM) in raza caruia angajatorul isi are sediul social, in prima instanta. In urma controlului, inspectorii pot constata nerespectarea legislatiei muncii si pot da un avertisment sau pot aplica angajatorului o amenda de pana la 3.000 de lei. ITM poate dispune plata diferentei de suma sau a sumei integrale, dupa caz”, a punctat directorul operational al companiei Smartree Romania.

In cazul in care angajatorii nu respecta ce au dispus inspectorii de munca, Raluca Dinica atrage atentia ca a doua varianta pe care o au salariatii este sa se adreseze instantei judecatoresti competente, actiunea fiind scutita de plata taxelor judiciare.

In alta ordine de idei, salariatii se pot gasi si in situatia in care primesc, drept compensare a zilelor de concediu, mai multi bani decat trebuie. „In principiu, salariatul poate discuta cu angajatorul pentru recalcularea sumei corespunzatoare. Fiind vorba despre o suma mai mare, interesul oricarui angajator ar fi de reglare a acesteia si de recuperare a partii care nu i se cuvine salariatului”, a adaugat Raluca Dinica.

Perioada in care se pot acorda zilele de concediu neefectuate, extinsa din acest an

Daca salariatii nu pot sa efectueze intr-un an concediul de odihna la care au dreptul, angajatorii sunt obligati sa acorde zilele respective intr-o perioada de 18 luni, incepand cu anul urmator. „In cazul in care salariatul, din motive justificate, nu poate efectua, integral sau partial, concediul de odihna anual la care avea dreptul in anul calendaristic respectiv, cu acordul persoanei in cauza, angajatorul este obligat sa acorde concediul de odihna neefectuat intr-o perioada de 18 luni incepand cu anul urmator celui in care s-a nascut dreptul la concediul de odihna anual”, dispune Codul muncii. Practic, odata cu modificarile operate la actul normativ in data de 25 ianuarie, aceasta perioada a fost extinsa cu sase luni. Inainte de data respectiva, Codul muncii prevedea ca angajatorul trebuia sa acorde concediul pana la sfarsitul anului urmator. Vechile reglementari mai stabileau si ca efectuarea concediului in urmatorul an era permisa doar in cazurile expres prevazute de lege sau in cazurile prevazute in contractul colectiv de munca aplicabil, insa aceasta prevedere a fost eliminata. Atentie! Durata minima a concediului de odihna anual este de 20 de zile lucratoare, insa durata efectiva se stabileste in contractul individual de munca.

Sursa:avocatnet.ro