Rămâi conectat

Educație și Cultură

Ce se întâmplă, de anul acesta, cu evaluările naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Publicat

în

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat, marți, că intenționează să păstreze evaluările naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, introduse în premieră acum doi ani în învățământul românesc. Singurul amendament al acestuia este că testările ar trebui să reflecte mai bine nivelul de pregătire a elevilor. Vezi detaliile pe radiounirea.ro.

„Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a — nu intenționăm să renunțăm la ele, pentru că tocmai aceste lucruri ne conectează la sistemele de educație europene, la sistemele de educație din țările OECD cu care ne comparăm, mă refer la acele 65 de țări. Testările PISA se bazează și pe aceste testări intermediare. Ele sunt utile, dar trebuie să reflecte cât mai corect pregătirea elevilor testați fie că vorbim de clasa a II-a, a IV-a, a VI-a”, a spus ministrul.

Ministerul Educației nu a publicat, deocamdată, calendarul acestor evaluări, valabil în acest an școlar. Ele au loc, de obicei, în a doua parte a semestrului al doilea, iar rezultatele nu sunt trecute în catalog, ci doar consemnate de învățători și profesori și centralizate la nivelul MECȘ. Rezultatele sunt, de asemenea, discutate cu părinții și la nivelul colectivului de cadre didactice, ele stând la baza strategiei pe care cadrul didactic trebuie să o adopte, pentru îmbunătățirea performanțelor fiecărui elev în parte.

Acesta ar fi primul an în care s-ar putea consemna, concret, valoarea evaluărilor și cât de bine au fost utilizate testările din anii trecuți. Și asta deoarece este a doua examinare a generațiilor care au trecut prin aceste evaluări naționale și în urmă cu doi ani. Elevii de a IV-a au fost testați și la clasa a II-a, cei din a VI-a și la clasa a IV-a, iar cei care susțin Evaluarea Națională de la finalul gimnaziului au mai avut parte de o testare și când erau a VI-a.

sursa: telegrama.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Publicitate

Educație și Cultură

„Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”, expoziție la muzeul albaiulian

Publicat

în

Expoziție specială la muzeul albaiulian

Joi 25 aprilie, la ora 15.00, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va fi vernisată expoziția „Pentru slava mai mare a lui Dumnezeu. Iezuiții în Transilvania”.
Înființat în secolul al XVI-lea de către Ignațiu de Loyola, Ordinul iezuit a jucat un rol important în viața ecleziastică și culturală a Europei, implicit a Transilvaniei. Societatea lui Isus, așa cum mai este cunoscut ordinul, a întemeiat școli, a construit biserici și a înființat tipografii. Activitatea iezuiților în Transilvania a fost întreruptă de mai multe ori din cauza vicisitudinilor istoriei, inclusiv în perioada relativ recentă, când ordinul a fost interzis în România, în anul 1948.
Piesele expuse oferă o imagine de ansamblu asupra activității iezuiților în Transilvania, multe dintre acestea fiind de o valoare remarcabilă. Astfel, sunt expuse obiecte de artă – tablouri –, elemente arhitecturale, obiecte de cult, documente, cărți vechi, textile și relicvarii care adăpostesc fragmente de os ale fondatorilor ordinului, dar și Sfânta Cruce.
Expoziția poate fi vizitată în perioada 25 aprilie – 30 iunie.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, în parteneriat cu Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, Episcopia Romano-Catolică Timișoara, Episcopia Romano-Catolică Satu Mare, Provincia Maghiară Iezuită Budapesta, Biblioteca Academiei Române – filiala Cluj-Napoca, Muzeul Haáz Rezső Odorheiu Secuiesc, Muzeul Secuiesc al Ciucului Miercurea Ciuc, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca și Biblioteca Județeană Satu Mare.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”, la Alba Iulia: Cine a participat

Publicat

în

La Alba Iulia, evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”

Elevi ai Colegiului Tehnic ,,Apulum”, coordonați de profesoara Gabriela Oitea, au participat, în cursul zilei de vineri 19 aprilie, alături de studenți de la Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia la evenimentul ,,Împreună pentru Pământ”, organizat de Facultatea de Informatică și Inginerie, Departamentul de Cadastru, Inginerie Civilă și Ingineria Mediului, cu sprijinul Ministerului Educației pentru acivități extracurriculare științifice și al Consiliului Județean Alba.
Deschiderea evenimentului a avut loc joi 18 aprilie, vineri desfășurându-se probele practice de concurs.
În urma tragerii la sorți, elevii au făcut echipe de lucru împreună cu studenții, iar proiectele realizate de elevi /studenți au fost jurizate de cadre didactice universitare: lect. univ. Mihai Corcheș, lect. univ. Adina Mureșan, lect.univ. Izabella Marin Lazăr, precum și de profesoarele Ramona Humeniuc, Gabriela Pitea și Camelia Oțel.
Elevii Diana Puiu din clasa a XII-a A și Cătălin Mihai Cornea, din clasa a IX-a A, împreună cu echipa de studenți din care au făcut parte au obținut premiul al doilea, iar elevii Andrei Jurca, Larisa Radu și Adriana Zgâia, din clasa a IX-a A , respectiv Rareș Gîlea, Alexia Epurescu Bucur și Raul Baba, din clasa a XII-a A, au obținut mențiuni. Toți elevii participanți urmează specializarea tehnician chimist de laborator din cadrul Colegiului Tehnic „Apulum”.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

În Alba, sesiune județeană de formare a elevilor reprezentanți

Publicat

în

Sesiune județeană de formare a elevilor reprezentanți, în Alba

În perioada 25-26 aprilie se va desfășura Sesiunea județeană de formare a elevilor reprezentanți, ediția 2024.
Aceasta va avea loc la Universitatea ,,1 Decembrie 1918’’ din Alba Iulia.
Pe parcursul celor două zile, elevii reprezentanți din întreg județul vor beneficia de ateliere tematice din sfera reprezentării elevilor, moderate de colegi de ai lor sau de invitați speciali, cu scopul de a îmbunătății procesul de a face vocea elevilor auzită la nivel județean.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba