Știri
Ce drepturi ai atunci când controlorii de trafic aerian fac grevă
Foarte puţini dintre noi sunt informaţi cu privire la drepturile pe care le avem atunci când din diverse motive ce nu ţin de pasageri, – cum a fost ieri greva controlorilor de trafic aerian de la ROMATSA- planurile ţi se dau peste cap. Află de pe radiounirea.ro ce drepturi ai atunci când controlorii de trafic aerian fac grevă.
Controlorii de trafic aerian de la ROMATSA au făcut miercuri grevă de avertisment timp de două ore. Centrul European al Consumatorilor – ECC Romania a explicat că pasagerii companiilor de transport aerian care au avut zborurile întârziate sau anulate ca urmare a grevei controlorilor de trafic trebuia să fie informaţi asupra drepturilor pe care le au în astfel de condiţii şi să primească mese şi răcoritoare proporţionale cu timpul de aşteptare precum şi două apeluri telefonice gratuite. ”În cazul în care nu au primit mese şi răcoritoare, sfătuim pasagerii să păstreze bonurile, chitanţele pentru sumele cheltuite în acest sens pentru a putea cere banii înapoi de la companiile aeriene”, a precizat ECC România.
Citește și Se pregătește o grevă generală în administrația publică!
În privinţa compensaţiilor prevăzute pentru anulări şi întârzieri prelungite (ajungerea la destinaţie cu o întârziere egală sau mai mare de trei ore), situaţia acestora trebuie analizată de la caz la caz împreună cu măsurile luate de compania aeriană pentru a limita prejudiciul cauzat pasagerilor. Greva poate fi considerată o împrejurare excepţională care exonerează companiile de transport aerian de la plata acestor compensaţii. Acest lucru este realizat, de obicei, de instanţele de judecată.
Sursa:libertatea.ro
Știri
Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu
Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului
Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.
Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.
Știri
Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni
Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor
Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.
Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.
Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.
Știri
Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată
Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș
-
Politicăacum 19 ore
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Știriacum 5 zile
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 4 zile
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 2 săptămâni
Magnolia, copacul cu flori magice: Care este legenda florii de magnolie, care spune bun venit primăverii
-
Știriacum 2 săptămâni
Pedepse în Ardeal, în vremurile de demult: Ce a decis Dieta ţinută în Alba Iulia, în 1619
-
Sfatul mediculuiacum 5 zile
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 5 zile
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului
-
Sănătateacum 5 zile
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are