Știri
Candidații pentru admiterea la colegiul militar albaiulian, programați pentru susținerea probelor eliminatorii
Centrul Zonal de Selecție și Orientare din Alba Iulia a demarat de azi activitatea de selecție a candidaților care și-au depus dosarele la birourile de informare-recrutare în vederea susținerea admiterii la Colegiul Național Militar ”Mihai Viteazul”.
Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al centrului zonal, Nicolae Avrămuț, care precizează că celelalte serii sunt programate să susțină probele eliminatorii pe măsură ce vor sosi dosarele de la birourile de informare-recrutare din țară arondate instituției din Alba. Este vorba despre testarea psihologică, interviul și probele fizice, compuse din parcurgerea contra cronometru a traseului militar-aplicativ și alergarea de rezistență, toate eliminatorii. Numai din Alba Iulia au fost înregistrate până acum o duzină de dosare complete, dar șeful Biroului de Informare Recrutare, Cornel Oltean, spune că ultima zi de înregistrare a dosarelor la Centrul Militar Județean de lângă Poarta a III-a a Cetății este data de 23 aprilie. Și în acest an, la liceul militar albaiulian vor fi scoase la admitere 100 de locuri pentru băieți și 20 de locuri pentru fete.
Robert GHERGU
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 2 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 7 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 2 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 4 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului