Știri
Candidații care s-au retras de la Titularizare și cei cu note sub 5 pot să devină suplinitori
Candidatii care s-au retras din examenul de Titularizare 2019, precum si cei care au obtinut note sub 5, pot sa participe la noile concursuri de angajare in scoala, ca suplinitor, organizate la inceput de septembrie, acolo unde au ramas posturi libere. Ministerul Educatiei a trimis inspectoratelor scolare judetene o nota care clarifica situatia.
Nota emisa de Ministerul Educatiei mentioneaza ca cei care se prezinta la aceste concursuri trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii ca atunci cand se prezinta la examenul national de titularizare.
Nota Ministerului Educatiei vine dupa ce fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, a declarat la un post tv, referitor la cei care s-au retras din examenul de Titularizare 2019:
„N-au fost pregatiti si probabil au vazut subiectele si s-au retras din examen. Vom proceda si cu domniile lor la fel cu cei care au luat note mai mici de 5. Nu vor intra in invatamant nici ca suplinitori, nici in plata cu ora. Este primul an cand luam aceasta masura si decizia era una fireasca, ma intreb de ce nu s-a luat mai demult”, afirma Andronescu in urma cu o luna.
Totusi, aceste declaratii nu se vor mai aplica.
Candidatii care au luat sub 5 vor trebui sa dea un nou examen, pe 4 septembrie, pentru a ocupa un post de suplinitor. Practic, ei au dreptul sa mai incerce o data sa obtina o nota peste 5, ca sa poata ocupa un post de suplinitor.
Peste 3.960 de candidati s-au retras din examenul de titularizare 2019 din motive personale sau medicale, in conformitate cu prevederile metodologiei, 24 de candidati au fost eliminati si lucrarile a 32 candidati au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei.
Sursa:portalinvatamant.ro
Știri
Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu
Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului
Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.
Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.
Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.
Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.
Știri
Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni
Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor
Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.
Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.
Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.
Știri
Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată
Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș
-
Politicăacum 22 de ore
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Știriacum 5 zile
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 2 săptămâni
Magnolia, copacul cu flori magice: Care este legenda florii de magnolie, care spune bun venit primăverii
-
Știriacum 2 săptămâni
Pedepse în Ardeal, în vremurile de demult: Ce a decis Dieta ţinută în Alba Iulia, în 1619
-
Sfatul mediculuiacum 5 zile
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 5 zile
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului
-
Sănătateacum 5 zile
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are