Rămâi conectat

Știri

Când și cum au apărut felicitările de Ziua Îndrăgostiților

Publicat

în

Una dintre cele mai comercializate sărbători din an este Ziua Îndrăgostiţilor. În această perioadă, felicitările decorate simboluri ale dragostei sunt la mare căutare. Se spune că sărbătoarea dragostei îşi are originile în Roma Antică, dar oare hârtiuţele frumos colorate, ce conţin cuvinte călduroare adresate persoanei iubite când au apărut prima dată?

Se pare că originea sărbătorii de Sfântul Valentin datează încă din antichitate, când romanii sărbătoreau în perioada 13-15 februarie Lupercalia, un mic festival al fertilităţii. Romanii sacrificau capre, cu ale căror piei îşi înfăşurau soţiile, pentru ca acestea să fie fertile. Cât despre Sfântul Valentin, se pare că au existat doi martiri cu acest nume, care au murit în numele creştinismului în Roma Antică:Valentin din Terni în anul 197 şi Valentin din Roma în anul 496. Legenda spune că Sfântul Valentin, întemniţat, s-ar fi îndrăgostit de fata unuia dintre paznici. El i-ar fi trimis fetei o scrisoare la finalul căreia s-a semnat “ de la Valentinul tău”-aceasta ar fi fost prima menţiune de acest fel. O legătură între ziua îndrăgostiţilor şi Sfântul Valentin se concretizează în 1382, când Geoffrey Chaucer scrie poemul “Parlement of Foules” în onoarea cuplului Richard al II-lea şi Anna de Boemia.

În Franţa secolului al XV-lea, ziua de 14 februarie devine o festivitatea dragostei, sărbătorită anual. Prima felicitare scrisă pe un pergament datează din 1415, imediat după bătălia de la Agincourt, când închis în Turnul Londrei, Ducele de Orleans îi scrie soţiei sale:Je suis desja d’amour tanné, Ma tres doulce Valentinée.Această scrisoare este păstrată astăzi în colecţia de manuscrise ale British Library. Tot aici se găseşte şi prima scrisoare de dragoste cu ocazia Sfântului Valentin, în limba engleză, scrisoare ce datează din 1477. Aceasta a fost trimisă de o anume Margery Brews logodnicului ei, John Paston. În scrisoare, Margery îşi descrie iubitul ca fiind al ei “mult iubit Valentin”.

În secolul al XVII-lea, ziua îndrăgostiţilor este menţionată de către Shakespeare în “Hamlet”, când Ofeliei îi sunt atribuite replicile: To-morrow is Saint Valentine’s day, All in the morning betime, And I a maid at your window, To be your Valentine.

În secolul al XVIII-lea apare unul dintre cele mai cunoscute poeme de dragoste din lume. Versurile au fost găsite într-o carte cu poezii pentru copii, tipărită în 1784:The rose is red, the violet’s blue, The honey’s sweet, and so are you.Cu toate acestea, poezia originală datează din 1590, când Sir Edmund Spenser scrie în The Faerie Queen:She bath’d with roses red, and violets blew, And all the sweetest flowres, that in the forrest grew.

Primele felicitări de Sfântul Valentin au fost trimise în secolul al XVIII-lea, fiind realizate manual. Cei îndrăgostiţi decorau foile de hîrtie cu diverse simboluri ale dragostei, şi scriau câteva rânduri persoanei iubite. Apoi, erau lăsate în cutia poştală, strecurate pe sub uşa, sau lăsate sub preşul de la intrare. În epoca georgină a Marii Britanii au apărut pentru prima dată felicitările tipărite. Cel mai vechi exemplar datează din 1797 şi  este păstrat la York Castle Museum. Felicitarea a fost trimisă de către o femeie pe nume Catherine Mossday către Mr. Brown, în Londra. Felicitarea era decorată cu flori şi imagini ale lui Cupidon, şi avea câteva rânduri printate: Since on this ever Happy day, All Nature’s full of Love and Play Yet harmless still if my design, ‘Tis but to be your Valentine.

În secolul al XIX-lea, revoluţia industrială a adus în Marea Britanie îmbunătăţiri în domeniul tiparului şi al manufacturii. Din acest motiv, realizarea felicitărilor de ziua îndrăgăstiţilor a devenit mult mai facilă, iar în scurt timp acestea au devenit extrem de populare.  Este estimat faptul că în 1820, doar în Londra au circulat peste 200 000 de astfel de felicitări. Din epoca victoriană au supravieţuit timpului multe felicitări, peste 1700 de exemplare fiind expuse la Muzeul din Londra. Colecţia a aparţinut lui Jonathan King, cel care a deţinut o mică firmă de fabricat astfel de scrisori de dragoste. Existenţa acestor exemplare demonstrează diversitatea de şabloane, versuri şi culori care erau folosite. Bineînţeles, cu cât designul era mai complex, cu atât era mai costisitor. Un lucru de menţionat este acela că în epoca victoriană folosirea binecunoscutelor inimioare de astăzi era aproape inexistentă.

La mijlocul secolului al XIX-lea, felicitările de Sfântul Valentin au traversat Atlanticul. Ele au devenit imediat populare în America, loc care le-a încurajat răspândirea prin diversificarea lor, dar şi prin preţuri la îndemâna oricui. În 1913, Hallmark Cards a produs primele felicitări de dragoste, lucru care a reprezentat un pas important în dezvoltarea comercializării lor de-a lungul timpului.

Sursa:.historia.ro, Historyextra.com


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic

Publicat

în

Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia

Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.

„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba