Faimoasele sate cu biserici fortificate ale sașilor din Transilvania, șapte dintre acestea făcând parte din patrimoniul UNESCO, reprezintă o recunoaștere clară a importanței extraordinare care li se acordă acestor relicve medievale de istorie și civilizație. Cetatea romanică reprezintă cel mai valoros edificiu istoric și, totodată, marca distinctivă a satului Câlnic. Datorită păstrării sale în bune condiții, în mijlocul unei localități purtând până azi amprenta civilizației coloniștilor germani stabiliți in Transilvania, edificiul a fost înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO (1999).

Satele cu biserici fortificate din Transilvania de pe Valea Târnavelor, în apropiere de Sibiu, oferă o imagine vie a peisajului cultural din sudul acestei provincii românești. Ele sunt caracterizate prin sistemul specific de utilizare a terenului, modului de așezare, precum și organizarea gospodăriilor de familie de la sfârșitul Evului Mediu, dominat de bisericile lor fortificate, specifice sec. XIII -XVI. În secolul al XIII-lea, regii Ungariei au încurajat colonizarea regiunii subcarpatice din Transilvania cu o populație vorbitoare de limba germană de meșteșugari, fermieri și comercianți, în principal din Renania. Cunoscuți sub numele de sași din Transilvania, aceștia s-au bucurat de privilegii speciale acordate de către regalitatea maghiară. În ciuda faptului că trăiau într-o țară în care majoritatea populației este formată de români, dar și de o comunitate etnică importantă maghiară, sașii din Transilvania au reușit să-și păstreze limba și obiceiurile intacte de-a lungul secolelor. Solidaritatea lor etnică este ilustrată prin așezările lor, care au rămas neatinse de influențele externe. Localizarea lor geografică de la poalele Carpaților făcea ca localitățile săsești să fie expuse pericolului invaziilor otomane în perioada în care turcii avansau spre centrul continentului. Pentru a preveni aceste atacuri, ei au construit biserici fortificate care puteau servi ca adăpost în fața invadatorilor. Lipsiți de resursele financiare ale nobilimii europene și negustorilor bogați din centrul Europei, care au fost capabili să fortifice orașe întregi, sașii transilvăneni au ales pentru fortificarea bisericilor lor, anexând depozite în cadrul acestor construcții, pentru a le permite să reziste asediilor lungi. Prima referire documentară la o localitate colonizată cu sași, cea de la Biertan, datează din 1283. În 1397, satul a fost ridicat la rangul de oppidum (oraș fortificat), iar regele Ungariei acordă locuitorilor săi „dreptul la sabie” (gladii jus), adică privilegiul de a purta arme. Sejururile în aceste localități sunt adevărate incursiuni în istorie. Pensiunile agroturistice, care au anual mii de înnoptări ale turiștilor din toată lumea, sunt puncte de plecare spre cele mai frumoase pășuni europene, spre poieni cu flori și obiective desprinse dintr-o epocă trecută conservată perfect în Transilvania. Nu întâmplător, viitorul suveran al Regatului Unit, prințul Charles, își petrece aici majoritatea timpului liber pe care îl are, declarându-se îndrăgostit de locurile acestea, pe care le consideră cele mai frumoase din Europa și le promovează ca atare.

Cetatea Câlnic are un amplasament întrucâtva atipic. Fortăreața nu domină împrejurimile de la înălțimea unei coline, ci se situează într-un punct de joasă altitudine, în imediata apropiere a pârâului Câlnic. Deși aflată la mică distanță de strada principală și centru, evoluția urbanistică a localitătii nu a ajuns să o înglobeze tramei stradale, așa cum s-a intâmplat în numeroase cazuri din mediul săsesc. Cetatea, așa cum poate fi observată astăzi, este constituită din două rânduri de ziduri (incinte) cu traseu oval, dispuse concentric și întărite cu elemente de flancare: două turnuri și un bastion. Poarta de intrare este apărată de un coridor fortificat sau barbacană. Centurile de ziduri protejează curtea interioară, inima cetătii, în care se află capela, fântâna și turnul–locuință sau donjonul. Cel din urmă domină prin înălțimea și masivitatea sa întregul complex. Câteva cămări, unele păstrate mai bine, iar altele ruinate, sunt adosate incintei interioare. Ansamblul este construit în cea mai mare parte din piatră de carieră (calcar), înecată în mortar. Pe alocuri este folosită și piatra de râu, iar în jurul multor deschideri (ferestre sau guri de tragere) s-a utilizat cărămida. Poarta de intrare, galeria de apărare ce încununează turnul porții și cadrele deschiderilor de la cămări sunt din lemn.

Incinta exterioară sau zwinger-ul, are un diametru maxim de cca 70 m. Datorită înălțimii sale (cca 3 m) pare deosebit de scundă în comparație cu celelalte elemente de fortificație. Curtina se sprijină pe mai multe contraforturi și prezintă din loc în loc metereze (guri de tragere). În partea sud-vestică, dominând drumul Reciului ce trece prin imediata vecinătate, se află un bastion semicircular.

Incinta interioară este cea mai impozantă cu cei 7m înălțime. Traseul său descrie un oval alungit pe direcția NE-SV, cu diametru maxim de cca 50m. Pe diametrul scurt este fortificată cu două turnuri: turnul porții (NV) și un turn de apărare (SE). În partea de nord, incinta se sprijină pe trei contraforturi masive din beton armat, instalate în urma lucrărilor de restaurare.

La turnul de apărare din SE (h=cca15 m), de formă prismatică (plan rectangular), se accede printr-o ușă deschisă la etajul întâi. Diviziunile pe verticală ale interiorului au dispărut, însă se pot reconstitui pe baza urmelor lăsate. La cele două niveluri superioare turnul păstrează metereze înalte și înguste, deschise spre laturile care flanchează curtina la exterior. Este încununat cu un acoperiș piramidal. După pierderea rostului militar al cetății, în acest turn aerat și rece se păstra slănina. Din acest motiv mai este cunoscut și sub numele de turnul slăninii (Fleischerturm).

Cu cei cca. 24 m înăltime, turnul porții reprezintă una din dominantele verticale ale ansamblului. Intrarea în curtea interioară se face pe la parterul acestui turn, acoperit cu o boltă semicilindrică. Spre exterior, între două contraforturi mascate parțial de zidurile barbacanei, se află lăcașul de culisare al hersei (grilajul de poartă). Accesul în interiorul turnului se face printr-o scară de piatră, sprijinită pe un arc amplu de zidărie, care conduce spre intrarea de la etajul întâi. De aici, pe scări de lemn se urcă până la galeria de apărare de la ultimul etaj, protejată de un acoperiș în patru ape. Aici se află patru clopote, motiv pentru care construcția se mai numește și turnul clopotelor.

În curtea interioară se află cămările, capela și turnul donjon. Cămările sunt funcționale și astăzi, fiind adăpostite sub un acoperiș în două ape ce urmează traseul incintei. Capela este o constructie de tip sală, încheiată spre răsărit cu o absidă semicirculară ușor decroșată. Fundația absidei suprapune vestigii ale unei clădiri mai vechi, al cărei rost nu este clar. Accesul în capelă se face pe la vest, printr-un portal gotic, singurul element de piatră profilată al construcției. Câteva ferestre de forme diferite se află pe fațadele de vest, sud și est. În peretele sudic al navei, la mică înălțime față de nivelul de călcare, au fost practicate niște deschideri înguste, de tipul meterezelor. Funcția lor este incertă. Ar putea indica faptul că edificiul a avut inițial altă destinatie. Un acoperiș unic învelește întreaga clădire, de la frontonul triunghiular și până la absida altarului. Interiorul capelei este tăvănit. O tribună de lemn datată în 1733 este adosată peretelui vestic, fiind sprijinită spre interior pe doi stâlpi lucrați din trunchiuri de stejar. Parapetul are panouri pictate cu motive florale. Câteva locașuri de grinzi, vizibile pe peretele nordic, indică faptul ca tribuna continua pe această latură.

Ultima construcție care compune ansamblul cetății din Câlnic, dar prima ca vechime este masivul turn donjon. În epoca romantică, acest impresionant vestigiu medieval a fost supranumit turnul Siegfried. De plan dreptunghiular (cca 9×13 m), cu ziduri groase de cca 1 m, turnul se ridică până la 27 m înălțime (20 m zidăria, 7 m acoperișul în patru ape). Donjonul este cel mai reprezentativ element al fortificației, având inițial funcția de turn-locuință. Din acest motiv conține unele detalii constructive speciale. Parterul turnului, pivnița, este o amplă încăpere boltită. Bolta semicilindrică, din piatră înecată în mortar, păstrează până azi urmele cofrajului din lemn cu ajutorul căreia a fost construită. Destinația inițială a spațiului a fost de depozit pentru familiile nobiliare rezidente în donjon. Accesul se făcea exclusiv printr-o scară practicată în grosimea zidului, care cobora de la etajul întâi. Astăzi intrarea este directă, din exterior, printr-o poartă deschisă la inceputul secolului XX în peretele nordic. Poarta este protejată printr-o copertină de țigle, sprijinită pe două picioare masive de zidărie. Pivnița este aerisită printr-o deschidere îngustă practicată în peretele sudic. Etajul întâi era camera de locuit, dotată cu un șemineu ale cărui urme sunt vizibile pe zidul vestic. Această sală a fost la rândul ei boltită, însă bolta s-a prăbușit, păstrându-se doar lunetele pe pereții de nord și sud. Încăperea e luminată prin mai multe deschideri ample, care aveau probabil ancadramente din piatră. Astăzi s-a păstrat unul singur, spre est.

Turnul donjon a fost amenajat ca spațiu muzeal, colecțiile de artă populară și medievală, fiind expuse pe două nivele. Colecția muzeală cuprinde valoroase obiecte de artă, unele de o vechime apreciabilă, marea majoritate fiind donate de Zoe și Marius Porumb. Vizitatorii au ocazia să admire icoane pe sticlă și lemn, ceramică, mobilier și costume populare, covoare și textile, obiecte de cult, gravuri, vechi tipărituri românești și germane, obiecte metalice sau sculptură în lemn. Pivnița adăpostește o expoziție referitoare la creșterea viței de vie, fiind prezentate unelte și obiecte legate de viticultură, impresionante pentru vizitatori fiind butoaiele de stejar de mare capacitate (5000-6000 litri) din această pivniță nobiliară. Vinurile din Câlnic sunt cunoscute încă din evul mediu, mențiunile documentare fiind încă din secolul al XVI-lea. În 1659 sunt amintite via bisericii evanghelice câlnicene (Vineta ecclesiae Kelnicensis) sau via Parohiei (Vineta parochiae Kelnicensis).

Elementele constitutive ale cetății din Câlnic, așa cum se văd astăzi, nu aparțin unei singure etape de edificare, ci sunt rezultatul unor faze succesive, a unor adaptări și refuncționalizări. Considerată în ansamblu, fortificația nu este una care să impresioneze prin dimensiuni sau prin sisteme defensive complexe și elaborate. Cetatea din Câlnic este mai degrabă mică și cu elemente de fortificare de bază, simple ca realizare tehnică. Totuși deși nu poate concura cu marile cetăți, fortăreața din Câlnic este considerată foarte reprezentativă pentru o civilizație locală, transilvăneană, și o epocă particulară.

Biertan : clădire în stil gotic târziu, completată în jurul anilor 1522-1523, pe un mic deal, cu două rânduri de ziduri, la poalele dealului, construite în același timp cu biserica.

Câlnic: Construită în jurul unui turn de la mijlocul sec. al XIII-lea – locuință a unei capele și incinte ovale, fortificația a fost ridicată în 1430 de comunitatea sătească, care a edificat două turnuri, în vreme ce primul s-a transformat într-un bastion cu scopuri defensive.

Prejmer: Biserică în stil gotic cu hramul Sfintei Cruci, construită în formă de cruce, în secolul al XV-lea.

Viscri: capelă în stil romanic extinsă în secolul al XVI-lea pentru a forma un singur naos, și biserică, cu un etaj fortificat odihnindu-se pe arcuri semicirculare sprijinite de contraforturi masive, ziduri consolidate în secolul al XVII-lea.

Dârjiu: Biserică fortificată în stil gotic târziu construită, înainte de anul 1520, decorată cu picturi murale, incinta rectangulară restructurată în secolul al XVII-lea.

Saschiz: inițial o biserică în stil romanic, înlocuită ulterior cu o biserică în stil gotic târziu (1493-1525), cu un etaj defensiv, care dă lăcașului aspectul de bastion ridicat.

Valea Viilor (foto): Biserică transformată în stil gotic târziu și fortificată la începutul secolului al XVI-lea; etaje defensive construite deasupra corului, naosul și turnul care comunică între ele, prevăzută cu pridvoare protejate de turnuri mici la intrările de nord și sud.

Sursa:timpul.md și wikipedia, sursa foto wikipedia

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE