Călin Matieș, la Unirea FM: M-aș bucura dacă ministrul agriculturii va face același lobby și pentru produsele tradiționale așa cum a făcut-o pentru oaie

Adăugat la Știri

”M-aș bucura dacă ministrul agriculturii va face același lobby și pentru produsele tradiționale, așa cum a făcut-o pentru oaie”, a declarat la Unirea FM, Călin Matieș, președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România.

Călin Matieș : ”Și fermierii români trebuie să înțeleagă că produsele noastre  nu se pot vinde la colț de stradă, în orice condiții, dacă, de exemplu, vorbim de brânza. Trebuie să o ambalăm, trebuie să îndeplinim condițiile de igienă. În plus, trebuie să facem și altceva decât telemea. Să dăm brânzei un alt gust, să venim cu condimente, cu arome, chiar dacă nu e specific în gastronomia noastră. Indiferent cât de tradiționali suntem, trebuie să facem niște pași înainte. Dacă al nostru consumator ar fi mai educat, dacă am primi sprijin din partea autorităților, trebuie să facem și noi mai mult. Noi, românii, ne aducem aminte de produsele tradiționale doar la Paști și la Crăciun, sau când avem un musafir important. Putem mânca sănătos tot timpul anului. Să consumăm produse românești, să ne dăm de lucru nouă, nu să fim sclavii străinătății”.

Citește și Călin Matieș, la Unirea FM: Logo-ul atestatelor de produse tradiționale, oferit de județul Alba ministerului Agriculturii

Județul Alba se află pe locul al treilea într-un top național al produselor tradiționale atestate. Ministerul Agriculturii a atestat peste 500 de  astfel de produse tradiționale. Cele mai multe sunt în județul Brașov, cu peste 140 de produse atestate, urmat de județele Maramureș, cu 56 de produse și Alba, cu 50 de produse atestate. Călin Matieș, președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, a declarat la Unirea FM că primul produs atestat la noi în județ, și al treilea în România, este pâinea de Sântimbru. ”Avem circa 70 de produse atestate, înregistrate, în toate zonele județului”, a precizat Călin Matieș.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii