Cabinetele școlare ies, oficial, din strategia de imunizare a copiilor. Vaccinarea se va face numai la medicii de familie

Adăugat la Campanii de prevenire, Sănătate

vaccinGata cu vaccinarea în cabinetele școlare. Medicii de familie devin unicii responsabili cu vaccinarea copiilor. Vezi despre ce vaccinări este vorba pe www.radiounirea.ro.

Ministerul Sănătății a stabilit noul model al carnetului de vaccinări, avându-se în vedere modificările legislative care scot din schemă campaniile derulate prin cabinetele școlare.

Imunizările revin, astfel, în exclusivitate, medicilor de familie, în încercarea de a crește rata vaccinărilor la nivel național. Și asta pentru că se constată o campanie agresivă împotriva imunizării copiilor despre care specialiștii spun că poate duce la reapariția unor epidemii și boli grave.

Conform informațiilor publicate de MS, singurele vaccinări care vor fi efectuate în afara cabinetului medicului de familie vor fi cele de la naștere. Este vorba despre imunizarea copiilor împotriva hepatitei B și tuberculozei, care trebuie realizate în maternitate.

Calendarul cuprinde apoi vaccinările care vor fi asigurate prin medicii de familie, în speță la două luni, patru luni și 11 luni, (antidifterie, antitetanos, antituse convulsivă, antipoliomielită, antihaemophilus influenzae B, antihepatita B, antipneumococică), 12 luni (antirujeolă, antirubeolă, antioreion), 5 ani (antirujeolă, antirubeolă, antioreion), 6 ani (antidifterie, antitetanos, antituse convulsivă, antipoliomielită) și 14 ani (antidifterie, antitetanos, antituse convulsivă).

sursa: telegrama.ro

Teo Negură

redactor Radio Unirea FM
Mobil: 0728.479.221
negurat@yahoo.com

Facebook 

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.