Știri
Bărbat din Cugir, sancţionat de jandarmi pentru că s-a certat cu familia şi a vrut să o evacueze afară din casă
Un bărbat din Cugir a fost sancţionat de jandarmi pentru că s-a certat cu familia şi a vrut să o evacueze afară din casă. Se afla în avansată stare de ebrietate şi a fost condus la spital unde a rămas internat.
În urma unui apel la 112, duminică, 3 aprilie, în jurul orei 00.30, un echipaj de jandarmerie s-a deplasat de urgenţă pe strada George Coşbuc din oraşul Cugir deoarece un bărbat a semnalat faptul că fiul său fugise de acasă. Băiatul, în vârstă de 16 ani, a fost găsit de jandarmi în preajma blocului unde locuieşte şi le-a spus acestora că a plecat din apartament deoarece tatăl său consumase alcool şi era foarte violent. Cele relatate de minor s-au confirmat foarte repede deoarece, chiar şi din faţa blocului, tatăl acestuia putea fi auzit cum înjura şi ameninţa cu bătaia ceilalţi membri de familie. Din relatările vecinilor, vizibil deranjaţi de acest comportament, a reieşit că bărbatul nu este la prima faptă de acest fel şi, ori de câte ori se îmbată, soţia şi cei cinci copii minori au de suferit. Mai mult, de un tratament asemănător au parte şi cei care îi solicită să înceteze, deoarece multe din episoadele violente, cum este şi cel de faţă, se desfăşoară pe timpul nopţii.
Identificat ca fiind F.S. (50 de ani), a fost condus la Spitalul Oraşului Cugir deoarece starea de beţie în care se afla putea constitui un risc la adresa sănătăţii sale. A fost internat, nu înainte însă ca jandarmii să-l sancţioneze contravenţional cu amendă în valoare de 300 lei.
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului