„Bani frumoși” pentru firmele care angajează șomeri sau proaspăt absolvenți

Adăugat la Știri

Guvernul a crescut substanțial subvențiile acordate angajatorilor care încadrează în muncă persoane din grupuri vulnerabile. În Monitorul Oficial de luni a fost publicată OUG 60 care majorează cuantumul subvențiilor acordate angajatorilor care încadrează în muncă persoane care provin din grupuri vulnerabile sau care încheie contracte de ucenicie sau de stagiu.

Ordonanța modifică Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă se stabilește că, pentru încadrarea în muncă a persoanelor din grupuri vulnerabile, cuantumul subvențiilor acordate din bugetul asigurărilor pentru șomaj se majorează de la 900 lei la 2.250 lei, astfel:

· angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, suma de 2.250 lei, pentru fiecare absolvent încadrat;

· angajatorii care încadrează în muncă pe durată nedeterminată, cu normă întreagă, absolvenţi din rândul persoanelor cu handicap primesc lunar, pentru fiecare absolvent, 2.250 lei, pe o perioadă de 18 luni;

· angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri de lungă durată, tineri NEET sau şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni;

· angajatorii care, în raport cu numărul de angajaţi, şi-au îndeplinit obligaţia, potrivit legii, de a încadra în muncă persoane cu handicap, precum şi angajatorii care nu au această obligaţie legală, dacă încadrează în muncă pe durată nedeterminată persoane cu handicap şi le menţin raporturile de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 2.250 lei;

· angajatorii care încadrează în muncă, cu normă întreagă, şomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condiţiile pentru a solicita pensia anticipată parţială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condiţiile de a solicita pensia anticipată parţială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condiţiilor respective, de 2.250 lei.

De asemenea, angajatorii care încadrează tineri cu risc de marginalizare socială şi care beneficiază de acompaniament social personalizat în baza unui contract de solidaritate beneficiază lunar, pentru fiecare persoană din această categorie, de o sumă egală cu salariul de bază stabilit la data angajării tinerilor, dar nu mai mult de patru ori valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare la data încadrării în muncă, până la expirarea duratei contractului de solidaritate.

În același timp, cuantumul primei de activare acordată șomerilor înregistrați care nu beneficiază de indemnizație de șomaj este majorat de la 500 lei la 1.000 lei, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puțin 3 luni.

Guvernul susține că măsurile erau necesare în contextul majorării salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de la 1.450 lei la 1.900 lei, începând cu 1 ianuarie 2018, pentru reducerea urgentă a deficitului de forţă de muncă.

sursa: digi24.ro

Tudor Stan

redactor Radio Unirea FM
Mobil: 0756.638.321
email: tudorstan90@gmail.com

Facebook 

Comentarii