Rămâi conectat

Social-Economic

Băncile şi clienţii uită, împreună, de criză

Publicat

în

Creditele în lei pentru populaţie cresc, la fel şi nivelul economisirii. Raportul asupra stabilităţii financiare prezentat de Banca Naţională a României arată tendinţele indicatorilor financiari care se referă la persoanele fizice. Mai multe amănunte pe radiounirea.ro

În primul rând, studiul BNR indică o echilibrare a raportului dintre credite şi depozite, în sensul că după ce înainte de criză nivelul creditelor depăşea substanţial volumul depozitelor, începând cu anul 2013, depozitele sunt mai mari decât creditele. Cu precizarea că de la jumătatea anului 2015, raportul dintre credite şi depozite este în uşoară creştere pe fondul revenirii creditelor în lei adresate în special populaţiei şi scăderii uşoare a nivelului depozitelor. Pe ansamblu, pentru populaţie, creditele reprezintă aproximativ 80% din totalul depozitelor, cifrele fiind diferite în funcţie de moneda de raportare. La valută, creditele şi depozitele sunt egale, în schimb pentru lei există o creştere la ambele capitole. Ceea ce arată o orientare a populaţiei nu doar spre creditele în lei, ci şi către depozitele în moneda naţională.

Citește și Băncile nu vor mai putea să-i execute silit pe datornici fără să se judece mai întâi cu aceştia

Raportul BNR remarcă şi o schimbare în politica de creditare a băncilor. Înainte de declanşarea crizei, băncile se adresau cu precădere persoanelor fizice cu venituri mici, ceea ce a avut ca efect dezvoltarea agresivă a creditului pentru nevoi personale. Astfel, în anul 2008, aproape 60% din numărul total al debitorilor aveau venituri mai mici de 900 lei lunar. În acest moment, ponderea acestor debitori a scăzut la 40 la sută, în schimb, procentajul celor care au venituri lunare mai mari de 1.700 lei a urcat la 30%. Ceea ce înseamnă că pe măsură ce creditele luate înainte de anul 2008 au fost achitate sau vândute ca împrumuturi neperformante, băncile şi-au orientat creditarea către persoane fizice cu venituri mai mari. La fel de adevărat este că ultimii ani au adus şi o creştere a salariului minim şi a celui mediu pe economie. Cele mai noi date statistice arată că în trimestrul doi al acestui an, veniturile medii ale unei gospodării erau de aproximativ 2.700 lei, din care 90% erau destinate cheltuielilor curente.

În pofida acestor cifre modeste şi a obiceiului de consum de subzistenţă, economisirea a crescut. Astfel, în comparaţie cu luna iunie a anului trecut, la jumătatea acestui an, depozitele populaţiei erau cu 8% mai mari. Ceea ce ne relevă un paradox. Media veniturilor în România este modestă, în raport cu veniturile europene, 2.700 lei lunar, marea majoritate a veniturilor se îndreaptă către murluielile de zi cu zi care privesc produsele alimentare şi taxele şi impozitele datorate statului, dar economisirea a avut o tendinţă ascendentă. Fie vorbim despre o lecţie a crizei, românii învăţând să-şi administreze veniturile astfel încât să aibă şi mici economii, fie statistica scapă din vedere o serie de venituri care provin din economia gri sau de la românii rezidenţi în afara ţării.

Rata creditelor neperformante acordate populaţiei a scăzut în perioada 2014-2015, de la 10,2% la 7,5%, dar nu trebuie să uităm că băncile şi-au curăţat bilanţurile externalizând pachete substanţiale de credite neperformante, inclusiv împrumuturi acordate populaţiei. Este interesant de urmărit care sunt categoriile de credite pentru populaţie care au generat cele mai mari rate de împrumuturi neperformante. Astfel, creditul de consum garantat cu ipotecă este la nivelul de 12% credite neperformante, cardul de credit ajunge la 10%, 9% credite neperformante este nivelul creditului de consum negarantat cu ipotecă şi în fine cea mai mică rată a neperformantelor este înregistrată de creditul imobiliar, aproximativ 4%. În orice caz, 70% din volumul creditelor neperformante provine de la împrumuturi care au fost acordate până în anul 2008.

În concluzie, raportarea populaţiei la sistemul financiar se schimbă încet, dar sigur. O bună parte din creditele neperformante care provin dinainte de criză s-au rezolvat prin restructurare sau prin externalizarea lor de către bănci şi asumarea pierderilor. Astăzi, moneda folosită este cea autohtonă, atât pentru credite, cât şi pentru depozite, iar scăderea dobânzilor nu a împiedicat economisirea. Ba chiar, în acest moment, dobânzile mici sunt un imbold pentru relansarea creditării pentru populaţie.

sursa rfi.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

23 aprilie: Ziua Feroviarului

Publicat

în

Zi dedicată feroviarilor

În 23 aprilie 1880, Principele României Carol I şi I.C. Brătianu, ministru secretar de stat pentru lucrări publice de la acea vreme, au semnat un Decret prin care a luat naştere prima administraţie feroviară de stat din România, sub emblema „CFR”.

Din 1999, această zi de 23 aprilie a fost declarată oficial „Ziua Feroviarului” şi reprezintă un moment important în istorie şi o recunoaştere a meritelor celor care de-a lungul timpului au contribuit la dezvoltarea României Mari.

Drumul de fier al țării unește oameni, unește locuri și reprezintă în continuare un domeniu strategic, de interes național.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic

Publicat

în

La grădinițele din Câlnic, spații noi de joacă

Grădinițele din comuna Câlnic au fost dotate cu spații noi de joacă, a anunțat primarul Lucian-Tiberiu Bodea.

Bucuria prichindeilor a fost pe măsură, aceștia fiind fascinați de căsuțele desprinse parcă din povești, a relatat edilul.

Căsuțe colorate, tobogane și leagăne, toate au fost special amenajate pentru ca copilașii de la grădinițele din Câlnic să se bucure din plin și să profite de zilele frumoase de vară.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Societate

Acțiune în școli din Alba pentru creșterea siguranței rutiere

Publicat

în

Acțiune în școli din Alba pentru creșterea siguranței rutiere

În perioada 15-19 aprilie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat activități informativ-preventive în 12 unități de învățământ din județ.

La acestea au luat parte 620 de elevi și preșcolari precum și 40 de cadre didactice din Liceul Tehnologic „Dorin Pavel” Alba Iulia, Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” Alba Iulia, Liceul cu Program Sportiv „Florin Fleșeriu” Sebeș, Școala Gimnazială „Avram Iancu” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu” Alba Iulia, Școala Gimnazială „Ion Raica” Răchita, Școala Gimnazială Ponor, Școala Gimnazială Râmeț, Școala Gimnazială Săsciori, Școala Gimnazială „David Prodan” Săliștea, Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” Alba Iulia și Grădinița cu Program Prelungit nr. 12 din Alba Iulia.

Temele abordate cu elevii din licee și școlile gimnaziale au fost legate de siguranța în mediul școlar, interacțiunea cu persoanele necunoscute, cu grupul de prieteni, bullyingul și consecințele acestuia, precum și de accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea internetului.

Totodată, elevilor le-au fost expuse aspecte legate consumul de tutun, alcool și substanțe psihoactive precum și de traficul de persoane, în scopul prevenirii victimizării, adolescenții fiind încurajați să dezvolte comportamente corecte din punct de vedere social.

Preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit nr 12 din Alba Iulia au învățat, cu sprijinul polițiștilor de la Serviciul Rutier și a celor din Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, regulile de circulație pe care trebuie să le respecte pietonii și cum este bine să se comporte în locurile de agrement.

Siguranța în unitățile de învățământ rămâne prioritatea Inspectoratului de Poliție Județean Alba, se precizează într-un comunicat de presă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba