Au trecut 420 ani de la intrarea lui Mihai Viteazul în Alba Iulia! Cetatea „Bălgradului”, nestemata de pe coroana voidevodului

Adăugat la Știri

După victoria asupra lui Andrei Bathory, în bătălia de la Şelimbăr (18/28 octombrie 1599), Mihai Viteazul a intrat triumfător în Cetatea Alba Iulia. Intrarea triumfătoare a avut loc în data de 1 noiembrie 1599, primind cheile oraşului chiar din partea episcopului Demetrius Napragy. Deşi nu a fost recunoscut de Dieta Transilvaniei decât ca un guvernator imperial, Mihai a fost conducătorul de facto al Transilvaniei.

Avea încuviinţarea împăratului Rudolf II care dorea să păstreze Transilvania răzvrătită sub control politic. În „Românii supt Mihai-Voievod Viteazul”, istoricul Nicolae Bălcescu ne descrie în cuvinte alese fericitul eveniment. Mihai Viteazul, prin opera sa politică, devenise deja un laitmotiv pentru întreaga societate românească. Bălcescu a editat volumul în contextul revoluției de la 1848, pentru a sublinia relevața dorințelor naționale și de a-i însufleți pe toți cei care doreau eminaciparea românilor.

“Într-aceea, Mihai-Vodă, ridicându-și tabăra de la Sibiu, înaintă cu încetul spre Alba-Iulia. Prin toate orașele pe unde trecu în cale, locuitorii alerga înainte-i cu daruri, slobozind puști în semn de veselie și primindu-l cu mare dragoste și entuziasm. Apropiindu-se de Alba, locuitorii orașului și ai județului îl întâmpinară cale de o leugă (2200 de metri) înainte cu multă cinste și daruri. În capul lor era episcopul catolic Dimitrie Naprasdi, încunjurat de tot clerul său. El felicită în numele poporului pe domn de sosirea sa, urându-i tot felul de fericiri, o domnie vecinică asupra țării Ardealului, ce el dobândise cu sabia, o viață îndelungată și izbânzi multe, care să se adaoge unile peste altele. În aceeași zi, luni 1 noiemvrie, Mihai-Vodă intră cu mare pompă în capitala Ardealului. Dorința ce adesea avea d-a face întipărire popoarelor printr-o strălucită priveliște, adăogându-se la vesela îmbătare a unei izbânzi de atâta vreme dorită, făcu pe Mihai de puse în această intrare triumfală o podoabă neauzită în părțile noastre.

Intrarea s-a făcut prin poarta Sf. George. De la această poartă până la palatul domnesc, sta înșirați ostașii de ambe părțile uliței în mai multe rânduri, în dosul cărora se grămădise mii de mii de popor. Înainte venea episcopul și clerul său, isnafurile (corporațiile) orașului, apoi o bandă de muzică ce se compunea de opt trâmbițe, care cu multă armonie modula sonurile lor, de atâtea tobe de oțel pre obiceiul turcesc, de un bun număr de flaute și flașnete. În urma acestei orchestre, venea Mihai, călare pe un măreț cal alb. Opt paji învestiți cu mare eleganță încunjura calul domnului. Înaintea lui opt seizi(grăjdar domnesc) duceau de frâu opt cai acoperiți cu șele prețioase, lucrate cu aur și argint, și împodobiți cu pene mari.

Mihai purta pe cap un calpac unguresc împodobit cu o egretă neagră de pene de erodiu legate cu aur; o manta lungă albă de mătase țesută cu fir, având pe de lături țesuți vulturi de fir; tunică albă de aceeași materie, lungi ciorapi de mătase albi, garnisiți cu pietre scumpe și botine de saftian galben; de brâu atârna o pală de Taban împodobită cu aur și rubine. O ceată de zece lăutari țigani urma îndată după domn, cântând imnuri naționale. Apoi venea o mulțime de boieri și ofițeri străluciți, toți călări, și o numeroasă trupă de soldați. Lângă domn se ducea steagurile lui Andrei Bathori luate în bătălie. Ele era desfăcute și plecate spre pământ, spre semn că Ardealul e supus. Astfel, în mijlocul concertului trâmbițelor, tobelor și altor instrumente, la sunetul clopotelor și vuietul tunurilor, la care se unea strigările de bucurie ale poporului, intră Mihai în capitala Ardealului și trase la palatul domnesc. În cale, pân-a nu ajunge l-acest palat, Mihai spun că se îndreptă către un nobil ungur, Ștefan Bodoni, ce căzuse prins în bătaia de la Sibiu, și îl întrebă unde-ar fi mai bine să tragă. „Fără îndoială, zise Bodoni, în palatul prințului Andrei”. La care vorbe Mihai răspunse: „Ce, nu sunt încă biruitor?” Toată ostășimea se împărți în liniște și cu orânduială prin birturi și case publice, fără a face nici o pagubă sau vătămare locuitorilor. Nimeni n-ar fi îndrăznit a face vrun rau, știind pe strașnicul domn acolea.

Pilda albanilor fu urmată de locuitorii tuturor orașelor țării, care se grăbiră a trimite deputați la Mihai, spre a-i aduce supunerea și credința lor și a cere mila și ocrotirea lui. Cetatea Clujului, la cea dintâi somație ce i se făcu, se închină în 4 noiembrie și primi în garnizoană 1 000 soldați supt comanda banului Mihalcea. Mihai porni 3 000 soldați spre a aduce la supunere toată țara de jos și într-aceeași vreme scoase un decret deosebit, prin care făgăduia mila și iertarea sa la toți deopotrivă, de orice treaptă ar fi, carii vor depune armele și vor asculta de dânsul și de slujbașii săi. El obști acest decret în toate părțile prin obicinuiții curieri. Astfel, toată țara Ardealului, până la Solnocul din acest ținut, era acum supusă lui Mihai, deosebit numai de cetățile Husta și Uioara. Mihai începu a purta titlul următor: „Mihai, voievodul Țării Romănești, al sfințitei maiestăți cezaro-crăiești consilier și locoțiitor asupra Ardealului, și a oastei maiestăței dincoace de Ardeal și de părțile lui supuse căpitan etc.”

sursa: istorie-pe-scurt.ro

Tudor Stan

redactor Radio Unirea FM
Mobil: 0756.638.321
email: tudorstan90@gmail.com

Facebook 

Comentarii