Aproape 470 de autovehicule de transport marfă şi persoane verificate de polițiștii din Alba: Într-o săptămâna, amenzi de peste 4.600 de lei

Adăugat la Știri

rp_politie1-300x276.jpgÎn săptămâna precedentă, poliţiştii din Alba au verificat 469 de autovehicule de transport marfă şi persoane, în cadrul unei acţiuni ce a vizat creşterea siguranţei rutiere. Au fost aplicate 120 de sancţiuni contravenţionale şi reţinute 4 certificate de înmatriculare şi un permis de conducere.

În perioada 10-16.10.2016, Serviciul Rutier Alba, a desfăşurat, pe raza întregului judeţ,o acţiune ce a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicate autovehiculele destinate transportului de mărfuri şi persoane.

În cadrul acestei acţiuni au fost verificate 335 de autovehicule de transport marfă, iar poliţiştii au constatat 101 abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice. Cele mai multe sancţiuni (23) au fost aplicate pentru depăşirea regimului legal de viteză.

Totodată, au fost reţinute 4 certificate de înmatriculare şi un permis de conducere, iar valoarea totală a sancţiunilor aplicate a fost de 27.375 lei.

În ceea ce priveşte transportul public de persoane, poliţiştii au verificat 134 de autovehicule destinate acestui tip de transport, iar în 19 cazuri au constat abateri de la normele legale privind circulaţia pe drumurile publice (viteză, centură, lipsă document). Valoarea totală a sancţiunilor aplicate transportatorilor de persoane a fost de 4.625 lei.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii