Aproape 40 de studenți străini ar putea învăța în acest an la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: Studenții vin, în special, pentru anul pregătitor de limba română

Adăugat la Știri

Deschiderea noului an academic la Universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, va avea loc pe 1 octombrie, la ora 11, la Casa de Cultură a studenților. Aproape 40 de studenți străini ar putea învăța în acest an la universitatea albaiuliană.

În acest moment sunt peste 20 de studenți internaționali înscriși pentru anul următor, pentru programul de învățare a limbii române. Rolul acestui an pregătitor este de a-i ajuta pe studenții străini să învețe limba română. La universitatea ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia  mai studiază însă și câțiva zeci de studenți din Republica Moldova, studenți bursieri ai statului român.

Prof. univ. dr.Diana Câmpan: ”Pot să vă spun că până în acest moment sunt deja 22 de studenți înscriși pentru anul următor, pentru programul de învățare a limbii române . Mai există încă în procesare câteva dosare , undeva la aproximativ 36, însă urmează acea perioadă pe care noi o considerăm foarte importantă, respectiv procesarea dosarelor pentru obținerea vizelor pentru ședere. Aici au existat câteva incompatibilități la nivel național și se procedează la această flexibilizare a obținerii vizelor. Compatibilizarea studiilor s-a făcut, ei practic și-au depus dosarele pentru instituția noastră dar urmează să obțină dreptul de ședere pentru 1 an de zile în România. Tocmai le-am elaborat și programul de studii. Avem, ca în fiecare an , aceasta activitate extrem de importantă pentru noi de tutoriat care vizează studenții internaționali.”

Majoritatea studenților străini aleg să studieze în Alba Iulia deoarece sunt încântați de condițiile de cazare și taxele mult mai mici decât în țări precum Franța, Italia sau Germania.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii