Social-Economic
Aproape 14 milioane de lei, plăți pentru beneficiarii ajutoarelor de la stat din Alba
La aproape 14 milioane de lei se ridică valoarea plăților efectuate, luna trecută, de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Alba.
Directorul instituției, Flaviu Cozuc, ne informează că aceste plăți au fost acordate celor peste 100.000 de beneficiari aflați în plată. Plățile au fost direcționate către cei aproape 63.000 de copii beneficiari ai alocațiilor de stat, celor peste 32.000 de persoane cu handicap sau însoțitori ai acestora. Au mai fost plătite alocațiile pentru susținerea familiei, pentru peste 4.200 de beneficiari, alocații de plasament, încasate de aproape 900 de beneficiari, și indemnizații pentru creșterea copilului, celor circa 3.000 de beneficiari.
Tot luna trecută AJPIS Alba a efectuat plăți pentru cei aproape 5.500 de beneficiari ai ajutorului social. Flaviu Cozuc spune că cele mai importante plăți au fost efectuate pentru persoanele cu handicap și însoțitorii acestora, în valoare de aproape 5 milioane de lei, pentru alocațiile de stat pentru copii, aproape 4 milioane de lei și pentru indemnizațiile de creștere a copilului, ce au însumat peste 2 milioane și jumătate de lei dar și pentru ajutorul social, pentru care au fost virați beneficiarilor 1 milion 200 de mii de lei.
Social-Economic
ADI Salubris Alba, acțiuni educative în școli
Acțiuni educative în școli, desfășurate de ADI Salubris Alba
Social-Economic
Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător la Cugir
Cugir: Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător
Social-Economic
23 aprilie: Ziua Feroviarului
Zi dedicată feroviarilor
În 23 aprilie 1880, Principele României Carol I şi I.C. Brătianu, ministru secretar de stat pentru lucrări publice de la acea vreme, au semnat un Decret prin care a luat naştere prima administraţie feroviară de stat din România, sub emblema „CFR”.
Din 1999, această zi de 23 aprilie a fost declarată oficial „Ziua Feroviarului” şi reprezintă un moment important în istorie şi o recunoaştere a meritelor celor care de-a lungul timpului au contribuit la dezvoltarea României Mari.
Drumul de fier al țării unește oameni, unește locuri și reprezintă în continuare un domeniu strategic, de interes național.
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 4 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului