Știri
Amenzi de peste 16.000 de lei și aproape 170 de abateri contravenționale , bilanț al acțiunii ”Alege viața”
În zilele de 27 și 28 februarie a.c., polițiștii rutieri din județul Alba au acționat pe raza întregului județ, pentru prevenirea accidentelor rutiere și depistarea conducătorilor auto care au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
În cele două zile de acțiune, polițiștii rutieri, sprijiniți de polițiști de ordine publică au constatat 168 de abateri contravenționale de la normele legale privind circulația pe drumurile publice, cele mei multe sancțiuni (52) fiind aplicate pentru viteză peste limita legală. Totodată au fost depistați 7 conducători auto care conduceau autovehicule fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării acestora cu aparatul etilotest, pentru 3 au rezultat valori mai mari de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat motiv pentru care le-au fost întocmite dosare penale în care sunt cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului. Polițiștii au mai constatat alte 3 infracțiuni rutiere, din care una de conducere fără permis și două de conducere a unui autovehicul neînmatriculat. Au fost reținute 8 permise de conducere și două certificate de înmatriculare, iar valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 16.115 lei.
Sursa:comunicat IPJ Alba
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
Știri
Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic
Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia
Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.
„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.
-
Știriacum o zi
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 6 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 3 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum o săptămână
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum o săptămână
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului