Amenzi de până la 500 de lei pentru cei care nu își declară, până în 25 mai, veniturile obținute anul trecut

Adăugat la Știri

25 mai este termenul limită până la care trebuie depusă la Fisc declarația 200. Sute de mii de români care au obținut anul trecut venituri trebuie să le declare la ANAF.

AJFP Alba reaminteşte contribuabililor că 25 mai 2017 este termenul limită pentru depunerea Declaraţiei 200 privind veniturile realizate în România în 2016. Formularul poate fi completat oricând online, prin accesarea „Serviciului Privat Virtual” la adresa https://pfinternet.anaf.ro. Alternativ, utilizând un certificat digital, formularul poate fi completat prin accesarea adresei www.eguvernare.ro, secțiunea „Depunere declarații”. De asemenea, formularul completat pe hârtie poate fi trimis prin poștă, sau depus direct la registratura administrației fiscale în a cărei rază teritorială se află domiciliul contribuabilului.

Trebuie depusă de toți cei care au obținut anul trecut venituri din activități independente, cedarea folosinței bunurilor (cu excepția veniturilor din arendă), activități agricole pentru care venitul net este stabilit în sistem real, piscicultură, silvicultură, transferul titlurilor de valoare și operațiuni cu instrumente financiare sau jocuri de noroc.

Citește și ANAF va include în adeverinta de venit eliberata persoanelor fizice si veniturile din pensii sub plafonul de impozitare

Nu au obligația de a depune Declarația 200 cei care au realizat venituri din: salarii, pensii, activități independente impuse pe baza normelor de venit, venituri din arendare, venituri din dividende, dobânzi, activități agricole impuse pe baza normelor de venit, venituri din alte surse pentru care impozitul s-a stabilit prin reținere la sursă.

Declarația 200 poate fi descărcată de pe site-ul ANAF, din secțiunea Formulare Fiscale. Persoanele care trebuie să depună Declarația 200 pentru venituri din anul 2016 și nu se achită de această obligație până joi, 25 mai, inclusiv, riscă o amendă cuprinsă între 50 și 500 lei.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii