Rămâi conectat

Știri

Alexandra Rus, directorul executiv OIR POSDRU Centru, la Unirea FM : Există foarte multe așteptari în ceea ce privește programul POCU 2014-2020

Publicat

în

Există foarte multe așteptări în ceea ce privește începerea programului POCU 2014-2020 a declarat la Unirea FM Alexandra Rus, directorul OIP POSDRU Centru.

Deja la nivel național implementarea POCU a început, dacă luăm în considerare faptul că Autoritatea de management  se află în pregătirea evaluării cererilor de finanțare care au fost depuse pe Axa prioritară 4 a Programului Operațional Capital Uman și care vizează comunitățile marginalizate. Alexandra Rus a precizat că au fost lansate și o serie de ghiduri pe POCU.

Alexandra Rus : ”Informațiile generale cu privire la axele prioritare pe POCU sunt publice, oricine este interesat poate să le consulte. De la instituții publice, până la beneficiari privați, există posibilitatea eligibilității pentru fiecare dintre acestea. E nevoie și de experiență pentru implementarea acestor proiecte. Prin comparația celor două exerciții de programare, POSDRU și  POCU, putem spune că perioada 2007-2013 a fost o perioadă în care România era cumva  la început pe acest parcurs al atragerii de fonduri. În perioada 2014-2020, Comisia Europeană nu ne poate vedea decât ca pe un stat cu experiență. Noi trebuie să demonstrăm că avem o astfel de experiență, prin capacitatea noastră, atât în ceea ce privește implementarea proiectelor cât și în ceea ce privește gestionarea modului în care acestea se implementează.

Directorul executiv OIR POSDRU Centru, Alexandra Rus, a făcut și o comparație între cele două programe, POSDRU și POCU.

”Pornind de la obiectivele esențiale ale celor două programe, dacă pe POSDRU am avut ca obiectiv principal, în mai multe domenii majore de intervenție, formarea profesională, adică pregătirea oamenilor, pe POCU indicatorul cheie reprezintă angajarea, adică găsirea unui loc de muncă. Asta înseamnă că vorbim despre un POCU ce preia o parte din misiunea POSDRU, însă ea este mult mai aplicată pe nevoile reale ale societății, pe nevoia cea mai stringentă, găsirea unui loc de muncă.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba