Alegerile în perioada interbelică: La ţară, alegerile se puteau pierde sau câştiga la cârciumă

Adăugat la Știri

Marii industriaşi ai perioadei interbelice influenţau mersul politicii după interesele lor în afaceri, iar patronii celor mai citite ziare trăgeau cu vorbe grele în adversarii politici. Actorii văzuţi ai alegerilor, candidaţii, erau sprijiniţi cu vorba de o masă nevăzută de învăţători, preoţi, moaşe şi perceptori, care făceau campanie electorală pentru un partid sau altul. Şi cu fapta de bătăuşii tocmiţi pentru a-i intimida pe susţinătorii contracandidaţilor.

Ziaristul interbelic Filip Brunea-Fox, cunoscut azi pentru reportajele sale despre leprozerii, descrie în articolele sale din vremea alegerilor din 1927, câştigate de liberali, cum erau atârnate afişele electorale pe sârme, precum rufele la întins. “De-a lungul unor frânghii, ca nişte rufe, a fost înşirată toată literatura electorală. Bineînţeles, numai a guvernului. Păcat numai că “rufăria” asta nu era prea curată”. Pentru orice palmă de zid se dădeau, ca şi azi, lupte “ca pentru terenurile aurifere”, iar rarele afişe ale opoziţiei trebuiseră “să se refugieze în vârful unui copac sau pe spinarea unui automobil”. Când voturile celor vii nu le păreau îndestulătoare, reprezentanţii guvernului apelau la rezervele electorale din cimitire, presa vremii fiind plină de acuzaţiile opoziţiei, care spuneau că, la alegerile din 1927 au fost mobilizate alei întregi din Bellu.

La un miting electoral desfăşurat, în iulie 1927, la Hala Traian, Brunea-Fox a ascultat nişte promisiuni mai originale. Pe o căldură de 40 de grade, când “blestemai ceasul ăluia care a inventat gulerul”, iar oamenii strânşi de agenţii electorali nu mai ştiau cum să fugă de acolo, un candidat a ştiut ce să promită: ploaie. “Ne gândim noi la ploaie? Da domnilor, vom avea ploaie. Am organizat pe mâine o procesiune. Care din opoziţie s-a dat cu idea să facă aşa ceva?”, şi-a câştigat candidatul uralele, dar a stat zilele următoare la pat, răpus de insolaţie. Un rol esenţial în alegeri îl aveau “mardeiaşii electorali”, cum îi numea Brunea-Fox, care la unele alegeri băteau oamenii în plină stradă, în timp ce la altele făceau uz de bâtă cu discreţie, după cum le cereau şefii de partid. Din când în când, unii dintre ei nu mai ştiau pe cine e mai sănătos pentru ei să bată, cum este cazul lui Nae Cap de Fier: “Nae Cap de Fier e dezorientat. În mai puţin de doi ani a servit trei partide. E descumpănit, dacă şi ăştia se cară peste un an?”, relatează Brunea-Fox.

Constantin Bălăceanu Stolnici își amintește cum citea la moşia din apropierea Piteştiului despre fraude electorale. “În alegerile din 1930 şi ceva, se spunea că au fost 90 de răniţi şi şase morţi. După fiecare tur de scrutin, erau pline ziarele de contestaţii şi de acuzaţii de fraudă, se crea un balamuc care ţinea vreo câteva zile, după care toţi uitau şi îşi vedeau de ale lor”. La ţară, la Stolnici, de unde era el, alegătorii erau mituiţi cu ţuică şi de aceea alegerile se puteau pierde sau câştiga la cârciumă. “Băutura era cea mai importantă şi cârciuma era locul de campanie electorală. Preotul făcea politică, învăţătorul făcea politică, partidele se băteau care să o capteze pe moaşă”, ştie academicianul cum stăteau lucrurile. Cum pe vremea aceea nu erau televiziuni, mesajele electorale erau transmise de ziare, afişe electorale, avionete care trăgeau însemne ale partidelor după ele şi aruncau manifeste, şi, fireşte, de candidaţii înşişi, care băteau ţara în lung şi în lat.

În perioada interbelică, puterea ziarelor era uriaşă, cele mari având şi câte cinci ediţii pe zi, care erau încărcate în fiecare tren ce pleca din Bucureşti. În vremurile sale de glorie, Universul, condus de jurnalistul Stelian Popescu, ministru în mai multe guverne, ajunsese la un tiraj de 220.000 de exemplare şi avea o orientare de dreapta, iar Dimineaţa şi Adevărul erau mai de stânga. “Cei mai zglobii în presă erau liberalii, care aveau cele mai combative articole. În Dimineaţa şi Adevărul erau implicate o parte din bănci şi comunitatea evreiască, marea finanţă era cu Universul, iar ziarului Curentul i-a rămas şi azi lipită sintagma «Şantajul şi etajul»”, spune Constantin Bălăceanu Stolnici. Academicianul îşi aduce aminte că toţi marii industriaşi, precum magnatul Nicolae Malaxa, proprietarul uzinelor Faur, şi Max Auschnitt deţinător al Domeniilor şi Uzinelor de Fier Reşiţa, aveau uşa deschisă oricând la rege, putând să influenţeze deciziile politice în funcţie de interesele lor economice. Marian Petcu, conferenţiar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, spune că marii industriaşi ai vremii, precum Malaxa şi Auschnitt, cumpărau masiv publicitate în ziare, care erau cum nu se poate mai prospere: “Este suficient să ne uităm la palatal ziarului Universul sau la palatul ziarului Curentul din acea vreme”.

Sursa:istorie-pe-scurt.ro

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii