Rămâi conectat

Știri

Albaiulian, cercetat pentru braconaj piscicol: A fost prins de polițiști în timp ce pescuia dintr-o baltă de pe raza localităţii Drâmbar

Publicat

în

Acţiunile pentru combaterea braconajului piscicol au continuat. Poliţia reaminteşte faptul că perioada de prohibiţie durează până la data de 9 iunie inclusiv. La data de 23.05.2016, poliţiştii Postului de Poliţie Vinţu de Jos, în timp ce acţionau pentru prevenirea şi combaterea pescuitului ilegal, l-au depistat pe un bărbat de 55 de ani, din municipiul Alba Iulia, în timp ce pescuia dintr-o baltă de pe raza localităţii Drâmbar.

Poliţiştii au luat măsura confiscării uneltelor de pescuit, iar faţă de bărbatul surprins pescuind ilegal, au întocmit dosar penal, în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de”pescuit, prin orice metode, al reproducătorilor, în perioada de prohibiție si distrugerea icrelor embrionate de peste in zonele de reproducere naturala”, fapta prevăzută şi pedepsită de art. 64, lit. b, din OUG 23 din 05.03.2008, actualizată.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba reaminteşte că la data de 11.02.2015, în monitorul Oficial al României nr. 110, a fost publicat Ordinul Comun al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 307/152/2015 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție a resurselor acvatice vii în anul 2015.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată

Publicat

în

Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș

Miercuri 17 aprilie a avut loc prezentarea publică a rezultatelor proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” clasele 0–VIII din orașul Ocna Mureș, Alba”. 
La eveniment – pe lângă o mare parte a celor peste peste 460 elevi și 30 cadre didactice de la această unitate de învățământ – au fost prezenți președintele Consiliului Județean Alba Alba și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, Ion Dumitrel, primarul din Ocna Mureș – Silviu Vințeler, directorul general ADR Centru – Simion Crețu, deputatul Alin Ignat și reprezentanți ai companiilor implicate în proiect, dar și edili locali.
Profesoarele Istina Badu – director și Dorina Baciu – director adjunct, alături de toate cadrele didactice prezente au fost mai mult decât mândre să-și prezinte elevii (îmbrăcați cu frumoase cămăși albe și cu o cravată distinctivă), dar și realizările lor deosebite: nenumărate premii la concursurile și olimpiadele școlare județene și naționale.
Reabilitarea și modernizarea Școlii „Lucian Blaga” din Ocna Mureș a inclus două corpuri de clădire, în suprafață totală construită la sol de 1.311 metri pătrați, dotarea intregii scoli cu mobilier și echipamente didactice, instalarea de dispozitive pentru accesibilitatea persoanelor cu deficiențe locomotorii, dar și pentru suport pedagogic, inclusiv reamenajarea completă a curții, unde a fost creat un teren de sport multifuncțional.
sursa: ADR Centru

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba