Știri
Alba Iulia, premiată și în ce-a de-a doua ediție a Galei Asociației Municipiilor din România
Alba Iulia premiată și in ce-a de-a doua ediție a Galei Asociației Municipiilor din România
Dupa ce, în prima ediție, Alba Iulia a primit premiul de ”Excelență în transport public”, municipiul s-a evidențiat, din nou, ca exemplu de bune practici ocupând prima poziție la categoria ”Excelenta în digitalizare/ Smart City”.
Dincolo de aplicația depusă în aceasta secțiune, Alba Iulia și-a afirmat în ultimul timp în mod categoric apartenența la dezvoltarea și implementarea tehnologiei moderne în sprijinul locuitorilor deținând, panî în prezent, un număr de 60 de proiecte implementate, din totalul de 106 agreate cu aproximativ 36 de parteneri. Dincolo de acest portofoliu referențial, Alba Iulia garantează capacitatea de a reuni și pune la lucuru o echipă de integratori de viitor, pregătiți pentru o ”smartcity-zare” convingătoare.
Recunoașterea acestei mobilizări, cu un debut național consemnat timpuriu ca act de pionierat, s-a făcut în prezența reprezentaților celor 109 municipii din Romania. Trofeul și diploma i-au fost înmânate viceprimarului Paul Voicu.
Gala Asociației Municipiilor din România s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României, Excelența Sa domnul Klaus Iohannis. Președintele Klaus Iohannis a onorat cu prezența Adunarea Generală a Asociației Municipiilor din România care a precedat Gala, adresându-se primarilor de municipii prezenți la această întâlnire.
Știri
Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura
Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge
Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.
Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
-
Știriacum 3 zile
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum o săptămână
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum 3 zile
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum 2 săptămâni
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 4 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum 2 săptămâni
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum 2 săptămâni
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 2 săptămâni
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului