Alba Iulia, alături de Londra și Bruxelles, într-un studiu Siemens dedicat orașelor inteligente

Adăugat la Știri

alba iuliaSiemens și Primăria Municipiului Alba Iulia au agreat includerea orașului Alba Iulia în proiectul global de cercetare « Smart Cities Research ». Prin acest studiu, specialiștii Siemens vor analiza modele de dezvoltare urbană pentru o serie de domenii în care pot fi implementate tehnologii inteligente, în conformitate cu strategia, planurile și ambițiile viitoare ale fiecărui oraș în parte.

Alături de Alba Iulia, în studiul Siemens sunt incluse următoarele orașe: Aberdeen (Marea Britanie), Bruxelles (Belgia), Istanbul (Turcia) și Londra (Marea Britanie).

Studiul « Smart Cities Research » va oferi o analiză amănunțită asupra modelelor financiare și beneficiilor obținute pe mai multe axe de infrastructură inteligentă, în funcție de prioritățile fiecărui oraș. Axele de infrastructură analizate în acest studiu sunt: energie, clădiri, management al traficului, transport public și siguranță publică.

Municipiul Alba Iulia este inclus în proiectul pilot Alba Iulia Smart City 2018, anunțat de către Ministerul Comunicațiilor și pentru Societate Informațională în această primăvară. “Dacă doar te mândrești că ai fost selectat TU, dintre atâtea sute, să fii Smart City, dar nu faci nimic în acest sens, ai toate șansele să rămâi cu mândria și hârtia. Este obligatoriu să găsim soluții concrete, care ar putea crește real și semnificativ calitatea vieții albaiulienilor, ca beneficiari ai tehnologiilor noului secol. Cercetarea va identifica zonele în care tehnologia va spori confortul vieții cetățenilor. Concluziile vor fi legate de trafic, de consumul de energie, de siguranță, de îmbunătățirea sistemului sanitar sau posibilitățile de interacțiune mai directă cu turiștii care ne vizitează. Sunt convins că, în momentul aplicării lor, toate aceste soluții vor ridica și mai mult Alba Iulia”, a declarat Mircea Hava, Primarul Municipiului Alba-Iulia.

Metodologia studiului prevede, printre altele, o serie de interviuri amănunțite cu reprezentanții autoritităților locale pe tema proiectelor, priorităților și strategiei lor. Pentru fiecare oraș inclus în cercetare trei domenii vor fi analizate cu prioritate din punctul de vedere al impactului financiar și al beneficiilor economice.

În luna august, oficialii Primăriei Municipiului Alba Iulia, specialiștii departamentului Urban Development din cadrul Siemens și reprezentanții Siemens SRL,  au avut o primă întâlnire cu privire la includerea orașului în această cercetare, urmând ca în scurt timp să fie identificate și cele trei domenii prioritare ce urmează  a fi analizate. Cercetarea va fi lansată în ultima parte a acestui an în cadrul expoziției Global Smart Cities Expo din Barcelona.

 

 

 

 

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii