Eveniment
Al patrulea protest la Sebeş împotriva poluării
Al patrulea protest împotriva deschiderii unei noi fabrici de formaldehidă i-a scos pe sebeşeni în stradă şi duminică, 1 februarie 2015.
Chiar dacă vremea de la Sebeş a fost una mai puţin prietenoasă, câţiva cetăţeni de toate vârstele s-au adunat din nou în parcul din faţa primăriei, alături de reprezentanţi ai mai multor ong-uri.
Deşi mai puţini la număr decât dăţile trecute, au luat cuvântul, ca de obicei, atât cei de la organizaţia Prima Natura, cât şi reprezentanţi ai Grupului de Iniţiativă civică sau simpli participanţi. Ei au acuzat faptul că studiul de impact asupra sănătăţii locuitorilor municipiului Sebeş, invocat de Kronospan în obţinerea autorizaţiei integrate de mediu pentru noua fabrică de formaldehidă nu mai e de actualitate, acesta fiind întocmit în anul 2007. Între timp, arată protestatarii, legislaţia pe mediu ar fi suferit mai multe modificări.
De asemenea, protestatarii şi-au propus ca, începând de săptămâna viitoare, să monitorizeze intrările de material lemnos în Sebeş, respectiv camioanele care merg la Kronospan si Holzindustrie, prin intermediul Radarului pădurilor, pentru a se verifica legalitatea acelor transporturi.
Protestele vor continua şi duminicile următoare, cel puţin pe durata lunii februarie.
Eveniment
Concurs de încondeiat ouă la Aiud: Cine a participat
La Aiud, concurs de încondeiat ouă
Timp de două zile, Biblioteca Municipală „Liviu Rebreanu” a organizat ateliere de încondeiat ouă de Paște.
Au participat elevi de clasa a 2-a de la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, îndrumați de profesoara Antoanela Budai, Școala Gimnazială „Ovidiu Hulea”, îndrumați de profesoara Laura Man, și Școala Gimnazială „Axente Sever”, îndrumați de profesoara Felicia Munteanu
Participanții au dat dovadă de talent și creativitate în arta încondeierii ouălor de Paște, fiecare ou reflectând frumusețea și simbolistica sărbătorilor pascale. Până în 24 aprilie, cei interesați sunt invitați la sediul bibliotecii să admire lucrările celor mici și chiar să desemneze oul preferat. Emoțiile celor mici vor fi prelungite până la premiere.
Încondeierea ouălor de Paște este un obicei străvechi în tradiția românească, acestea fiind o mărturie a datinilor, credințelor și obiceiurilor pascale, reprezentând un element de cultură specific românească, subliniază reprezentanții Primăriei Aiud.
Eveniment
Acțiune de ecologizare în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia
În Cimitirul Eroilor din Alba Iulia, acțiune de ecologizare
Elevii claselor a IX-a A, D și E de la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, însoțiți de locotenentul Cătălin Bobar și profesorii diriginți Simona Mureșan și Dan Anca, au desfăşurat o acţiune de ecologizare în Cimitirul Eroilor din municipiul Alba Iulia.
Activitatea a fost inițiată în cadrul programului „Săptămâna verde”, program care se desfășoară în colegiul militar în perioada 15-19 aprilie. Acțiunea a avut ca scop nu doar responsabilizarea elevilor față de protejarea mediului înconjurător, ci și dezvoltarea respectului față de eroi și sacrificiul acestora.
„Începutul programului Săptămâna verde a adus în sufletele noastre recunoștința și aprecierea valorilor patriotice, dar și a spiritului camaraderesc. Pornind de la premisa „să ne cinstim istoria și eroii”, am participat plini de entuziasm în activitatea de ecologizare din Cimitirul Eroilor, iar demersul nostru s-a concretizat prin strângerea unei cantități mari de vegetație uscată și în același timp prin dobândirea unei noi experiențe ca urmare a înțelegerii impactului uman asupra mediului”, au mărturisit elevii.
Eveniment
O nouă conferință organizată de ASCOR Alba Iulia în Postul Sfintelor Paști
În Postul Sfintelor Paști, o nouă conferință organizată de ASCOR Alba Iulia
Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Alba Iulia organizează, ca în fiecare an, o serie de conferințe duhovnicești.
Cea de-a treia întâlnire din acest post se va desfășura joi 18 aprilie, avându-i ca invitați speciali pe părintele arhimandrit Iustin Miron și părintele ieromonah Pantelimon Șușnea, care vor rosti teologilor albaiulieni meditația intitulată „Psalmii – dialog cu Dumnezeu”.
Arhimandritul Iustin Miron este viețuitor al Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon” de la Oașa, fiind o prezență îmbucurătoare pentru numeroșii tineri care participă, an de an, în taberele desfășurate la acest așezământ monahal din Eparhia Alba Iuliei. De asemenea, părintele ieromonah Pantelimon Șușnea este, în prezent, viețuitor al Schitului „Sfântul Ioan Evanghelistul” de la Găbud, fiind recunoscut pentru talentul pe care l-a pus în slujba pictării icoanelor și fotografiei, ca absolvent de „Belle Arte”.
Întâlnirea duhovnicească de joi se va desfășura în Aula Mare „Dumitru Stăniloae” din incinta Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia și va debuta la ora 18.00.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
-
Politicăacum 2 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Știriacum 6 zile
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 5 zile
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 2 săptămâni
Magnolia, copacul cu flori magice: Care este legenda florii de magnolie, care spune bun venit primăverii
-
Știriacum 2 săptămâni
Pedepse în Ardeal, în vremurile de demult: Ce a decis Dieta ţinută în Alba Iulia, în 1619
-
Sfatul mediculuiacum 5 zile
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 6 zile
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului
-
Sănătateacum 6 zile
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are