Rămâi conectat

Social-Economic

Ajutorul social, preferat muncii la câmp

Publicat

în

Micii fermieri din România se plâng că nu reuşesc să găsească oameni care să îi ajute la muncile câmpului. Află de pe radiounirea.ro că, deşi se oferă sume frumoase, localnicii preferă să stea degeaba şi să aştepte ajutorul social.

Ajutorul social pe care îl primesc oamenii este de 200 de lei, bani pe care i-ar putea câştiga în mai puţin de o săptămână de muncă şi cu toate acestea preferă să stea acasă. „Munca în agricultură nu e o muncă uşoară, aşa că preferă să facă ciubucuri. E o mare problemă să găseşti zilieri, chiar dacă le oferi 50-70 de lei pe zi, plus mâncare”, spune Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Industria Alimentară. Sume mai mari, 2.500, chiar şi 3.000 de lei pe lună câştigă cei care lucrează pe tractoare sau combine, angajaţi pe termen lung de fermele mari. Fermele mai mici sau agricultorii particulari nu reuşesc însă să îşi găsească angajaţi. „Sunt zone unde legumicultura este dezvoltată – Greaca, Vidra, Giurgiu, Olteniţa – unde se găsesc destul de uşor oameni. Însă de la Braşov încolo este mult mai greu, aşa că adesea pământurile rămân nelucrate”, explică Dragoş Frumosu.

Citește și Fermierii pot accesa schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură

Legumicultorii se plâng şi de faptul că dacă găsesc oameni să îi ajute, aceştia nu acceptă normă de culegere a legumelor. „Am încercat să găsesc o persoană care să vină la câteva zile odată, pentru ajutor la seră, dar nu am reuşit”, spune un antreprenor. Asocierile între agricultori ar putea să reprezinte o soluţie, dar la noi nu au fost încurajate din punct de vedere legislativ, aşa că terenurile sunt fărâmiţate, iar situaţia lor juridică e complicată. Fermele mari, la rândul lor, sunt nevoite să alerge prin mai multe judeţe cu autobuzele ca să îşi găsească şi adune zilierii.

Sursa:jurnalul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Social-Economic

Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător la Cugir

Publicat

în

Cugir: Campanie de ecologizare si responsabilizare față de mediul înconjurător

Sâmbătă 20 aprilie a avut loc prima parte a campaniei de curățenie la Cugir.
Zeci de voluntari și reprezentanți ai administrației locale au ecologizat zona centurii Vinerea și intrarea în Cugir. Participanții s-au organizat în două tabere șu au pornit din sensuri opuse să adune mizeriile aruncate de-o parte și de alta a drumului. La acțiune au participat și primarul Adrian Teban, viceprimarul Calin Furdui, administratorul public Marius Jibotean și managerul Spitalului Orășenesc Cugir, Florin Arion.
În urma acțiunii de ecologizare au fost strânși aproximativ 100 de saci de gunoi, care au fost colectați și depozitați de către Serviciul Public de Gospodărire Locală.
Curățenia de primăvară este organizată în fiecare an de către administrația locală sub forma unei campanii de interes public care implică efortul colectiv al localității.
Practic, acțiunea conține o componentă educațională ce vizează schimbarea comportamentului oamenilor față de mediul înconjurător. Administrația nu intenționează să se sustragă de la obligațiile ce îi revin, ci dimpotrivă, dorește să contribuie la creșterea responsabilității prin educarea cetățenilor pentru a proteja mediul înconjurător, se precizează într-un comunicat de presă.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

23 aprilie: Ziua Feroviarului

Publicat

în

Zi dedicată feroviarilor

În 23 aprilie 1880, Principele României Carol I şi I.C. Brătianu, ministru secretar de stat pentru lucrări publice de la acea vreme, au semnat un Decret prin care a luat naştere prima administraţie feroviară de stat din România, sub emblema „CFR”.

Din 1999, această zi de 23 aprilie a fost declarată oficial „Ziua Feroviarului” şi reprezintă un moment important în istorie şi o recunoaştere a meritelor celor care de-a lungul timpului au contribuit la dezvoltarea României Mari.

Drumul de fier al țării unește oameni, unește locuri și reprezintă în continuare un domeniu strategic, de interes național.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Social-Economic

Spații noi de joacă la grădinițele din Câlnic

Publicat

în

La grădinițele din Câlnic, spații noi de joacă

Grădinițele din comuna Câlnic au fost dotate cu spații noi de joacă, a anunțat primarul Lucian-Tiberiu Bodea.

Bucuria prichindeilor a fost pe măsură, aceștia fiind fascinați de căsuțele desprinse parcă din povești, a relatat edilul.

Căsuțe colorate, tobogane și leagăne, toate au fost special amenajate pentru ca copilașii de la grădinițele din Câlnic să se bucure din plin și să profite de zilele frumoase de vară.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba