Rămâi conectat

Știri

Ajutorul pentru încălzirea locuinței poate fi solicitat până la 13 octombrie 2017

Publicat

în

Consumatorii vulnerabili, adică persoanele singure și familiile care nu-și permit plata integrală a cheltuielilor pentru încălzirea locuinței în timpul sezonului rece, pot solicita  ajutorul de încălzire.

Acesta poate acoperi parțial sau integral costurile de încălzire și este acordat doar dacă sunt îndeplinite anumite condiții, iar cererea și actele doveditoare trebuie depuse la primărie până la mijlocul lunii octombrie. Ajutorul este acordat, mai exact, pentru principalul sistem de încălzire al locuinței și de el se pot bucura consumatorii de energie termică în sistem centralizat, de energie electrică, de gaze naturale și de lemne, cărbuni.

Valoarea efectivă a ajutorului pentru încălzirea locuinţei se calculează în funcţie de compensarea stabilită în condiţiile prezentei legi (suma procentului de compensare din bugetul de stat şi procentul de compensare din bugetul local) ca procent din valoarea facturii calculată prin înmulţirea consumului defalcat pe consumatori individuali cu preţul local al gigacaloriei pentru energia termică facturată populaţiei de către furnizor. Ajutorul pentru energie termică calculat nu poate depăşi, pe toată perioada sezonului rece, ajutorul maxim lunar stabilit de către primar.

Citește și Flaviu Cozuc, directorul AJPIS Alba : Albaiulienii care dețin terenuri, autoturisme sau conturi bancare, nu pot beneficia de ajutorul pentru încălzirea locuinței

Cine poate beneficia de ajutor pentru încălzire :

  • ajutorul poate fi obținut de familiile cu un venit net mediu lunar pe membru de până la 1,572 ISR (786 de lei);
  • persoanele singure pot obține ajutorul dacă au un venit net mediu lunar de maximum 2,164 ISR (1.082 de lei);
  • în cazul ajutoarelor pentru gaze naturale, energie electrică și lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, limita maximă a venitului net mediu lunar pe persoană (persoana singură sau membrul de familie) trebuie să fie, în principiu, de cel mult 1,230 ISR (615 lei).

Ajutorul pentru încălzirea locuinței poate fi solicitat anual până la data de 15 octombrie, însă, pentru că această dată cade într-o zi de duminică anul acesta, cererile vor trebui depuse până pe 13 octombrie, adică vinerea, cel mai târziu.

Autoritățile acceptă însă și cererile depuse după această dată, în timpul sezonului rece, caz în care ajutorul se acordă fie începând cu luna depunerii cererii (dacă solicitarea se face până la data de 20 a lunii), fie începând cu luna următoare depunerii cererii (dacă solicitarea se face după data de 20 a lunii).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic

Publicat

în

Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia

Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.

„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba