Rămâi conectat

Auto

Ai pus motorină în loc de benzină sau invers? Află ce trebuie să faci!

Publicat

în

Stresul, neatenția sau prostia pot face de multe ori ca șoferii să pună din greșeală alt combustibil. Află de pe radiounirea.ro ce trebuie să faci dacă pui motorină, deși mașina ta e pe benzină. Sau, invers.

Benzină în loc de motorină

Dacă aţi turnat benzină în loc de motorină e grav. Motorina nu este la fel de inflamabilă ca benzina și nu va exista suficientă compresie pentru a aprinde benzina. Motorul nu va porni sau dacă totuși o va face va scoate zgomote ciudate. Dacă se merge așa, motorul automobilului poate ceda în scurt timp.

Citește și Benzină mai ieftină ? Suprataxa de 7 eurocenţi la carburanţi va fi eliminată

Trebuie sunat de urgență un mecanic care să ridice mașina din benzinărie și să o ducă la service pe platformă. În acest caz, mecanicii vor schimba filtrul de motorină, al cărui preţ mediu este de 150 de lei și vor curăța injectoarele.

Motorină în loc de benzină

Dacă aţi turnat motorină în loc de benzină e la fel de grav. Cu toate acestea, efectele utilizării motorinei în locul benzinei sunt mai puţin grave decât în primul caz. Procedurile sunt aceleași și trebuie chemată o mașină de tractare. Ulterior, mecanicii scot combustibilul din rezervor, se schimbă filtrul de benzină şi se curăţă sistemul de alimentare. În anumite cazuri, se pot infunda injectoarele, iar motorina arsă se poate depune pe motor.

sursa: auto-bild.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Publicitate

Auto

A venit frigul, ești pregătit? Cum conduci mașina în condiții de ceață și umezeală

Publicat

în

Odată cu răcirea vremii, a apărut ceaţa, care îngreunează mult circulaţia rutieră, mai ales noaptea, pe drumurile naţionale, dar nu numai.

Radiounirea.ro îţi spune cum trebuie să conduci maşina în condiţii de ceaţă şi umezeală pe carosabil

O viteză redusă şi un stil de condus preventiv sunt recomandate în orice condiţii, cu atât mai mult atunci când afară e ceaţă şi carosabilul e umed. Dar dacă e noapte şi ceaţa este densă şi persistentă, cu vizibilitate sub 20 de metri, este mai bine să-ţi amâni călătoria până a doua zi, după risipirea ceţii.

Verifică luminile şi ştergătoarele

Înainte de a pleca la drum, verifică atent funcţionarea farurilor, a stopurilor şi, nu în ultimul rând, a proiectoarelor de ceaţă. Dacă nu ai timp să speli întreaga maşină, curăţă bine sticla farurilor, a proiectoarelor şi a stopurilor. Murdăria afectează mult eficienţa acestora. Apoi, trebuie să te asiguri că ai suficient lichid de ştergere a parbrizului şi că ştergătoarele funcţionează normal. Verifică şi instalaţia de dezaburire a lunetei, care este foarte utilă pe timp de ceaţă, precum şi instalaţia de aer condiţionat, folositoare pentru dezaburirea parbrizului şi a geamurilor, prin reglarea temperaturii în interiorul maşinii.

Fie că este ziuă, fie că este noapte, dacă-i ceaţă e absolut necesar să aprinzi farurile de întâlnire, proiectoarele şi stopurile de ceaţă şi să păstrezi permanent o distanţă suficientă faţă de vehiculul din faţă. Nu trebuie să foloseşti faza lungă, pentru că vizibilitatea va fi şi mai redusă şi îi vei deranja pe cei care circulă din sens invers, precum şi pe cel din faţa ta, care va fi orbit de lumina proiectată în oglinzile retrovizoare.

Depăşirile, foarte periculoase

Atât în localităţi, cât şi în afara acestora, depăşirile pe timp de ceaţă sunt foarte periculoase. De aceea, este recomandat să nu te grăbeşti şi, dacă e cazul, să mergi în coloană, păstrând o distanţă corespunzătoare faţă de maşina din faţa ta.

Dacă e noapte şi ceaţa este foarte deasă, în afara localităţilor poţi folosi şi luminile de avarie, ca să fii mai vizibil pentru ceilalţi participanţi la trafic. În situaţii-limită, nu ezita să foloseşti şi claxonul, pentru a semnala pericolul. Dacă eşti începător, evită să pleci la drum pe ceaţă densă. Vei face asta după ce vei dobândi suficientă experienţă la volan. Dacă totuşi eşti nevoit s-o faci, i-aţi toate măsurile necesare şi condu încet, cu mare precauţie.

Dacă circuli pe un drum necunoscut, orientează- te după cei din faţa ta. Este chiar recomandat să alegi un şofer care circulă precaut, cu o viteză optimă, să conduci atent în urma lui, dar să menţii tot timpul o distanţă corespunzătoare, astfel încât să nu-l deranjeze lumina farurilor tale. Vei învăţa multe (când să accelerezi, când să frânezi, când să nu frânezi ci să foloseşti frâna de motor etc.).

Nu staţiona şi nu opri pe carosabil

Trebuie să ştii că pe timp de ceaţă, oprirea şi staţionarea pe părţile carosabile este strict interzisă în afara localităţilor. Dacă te confrunţi cu o situaţie de urgenţă, scoaţi maşina în afara drumului sau pe banda de urgenţă (desigur dacă aceasta există).

O atenţie specială trebuie să acorzi bicicliştilor şi atelajelor care, de cele mai multe ori, nu au o semnalizare corespunzătoare. În fine, pe timp de ceaţă, şoseaua este umedă, uneori chiar acoperită cu polei, de aceea, orice manevră în trafic trebuie bine pregătită şi făcută cu maximă precauţie.

sursa: libertatea.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Auto

Cât poluează de fapt camioanele şi TIR-urile

Publicat

în

Organizaţia care a descoperit că Volkswagen muşamaliza datele de poluare vine cu o nouă dezvăluire – camioanele din Europa au un consum de combustibil la fel de ineficient ca acum zece ani. Au ajuns să producă o treime din emisiile de dioxid de carbon de pe străzi. Vezi mai multe pe radiounirea.ro.

Şi totuşi Comisia Europeană nu vine cu legi care să le impună producătorilor standarde de poluare, aşa cum de altfel face în cazul autoturismelor.

De la an la an, autoturismele devin mai eficiente, consumă mai puţin carburant şi poluează mai puţin. Tehnologiile prietenoase cu mediul însă nu s-au răspândit în toată industria auto. Eficienţa consumului de combustibil a camioanelor europene a rămas aproape neschimbată de la începutul anilor 2000.

Ultimul studiu al Consiliului Internaţional pentru Transportul Curat arată că progresul e aproape zero în această parte a pieţei. Ba mai mult, emisiile camioanelor şi tirurilor înseamnă o parte tot mai mare a poluării produse pe străzile europene.

30% din emisiile de dioxid de carbon din Europa ies pe ţeava de eşapament a camioanelor, asta deşi ele nu reprezintă decât 4% din totalul maşinilor din trafic.

Dezvoltarea economică şi creşterea consumului va înseamna că tirurile se vor înmulţi în viitor. Odată cu ele şi emisiilor lor. Se estimează că până în 2050, transportul de mărfuri va genera creşterea emisiilor de dioxid de carbon cu 50 de procente. Asta în timp ce standardele legale şi taxele de mediu vor face autoturismele tot mai ecologice.

Citeste si Comisia Europeană le acorda constructorilor auto răgaz pentru a respecta normele mai stricte de poluare

Când vine vorba de reglementările de mediu, Comisia Europeană aplică standarde duble. Emisiile camioanelor grele nu sunt însă reglementate la fel ca la autoturisme, asta deşi tot Comisia Europeană recunoaşte că TIR-urile poluează mai mult decât avioanele sau decât vapoarele. Şi fiindcă sunt tot mai folosite pentru transportul de marfă, între 1990 şi 2010, emisiile lor au crescut cu aproape 40 de procente.

Însă Asociaţia Europeană a producătorilor auto spune că cele produse pe continent sunt tot mai eficiente, emisiile fiind reduse tocmai fiindcă competiţia din piaţă îi face pe producători să lanseze camione ce consumă mai puţin.

Autorităţile de concurenţă însă au dubii. Cei mai mari producători de camioane din Europa sunt investigaţi pentru că ar fi format un cartel timp de 14 ani. Daimler, Volvo, Iveco, Scania, Man şi DAF sunt bănuiţi că au complotat pentru păstrarea preţurilor în linie şi că s-au înţeles să întârzie venirea noilor tehnologii de reducere a emisiilor. Dacă sunt găsiţi vinovaţi, riscă amenzi de până la 10% din veniturile anuale.

sursa: digi24.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Auto

Câteva sfaturi utile pentru a promova, fără emoții, examenul auto! Atenția distributivă – esențială

Publicat

în

Statistic vorbind, doar 35% din cei care fac şcoala de şoferi reuşesc să ia examenul (sală şi traseu) din prima. Dacă în privinţa legislaţiei se poate spune că promovează doar cei care acordă timp studiului, la traseu există mici trucuri pentru a promova fără dificultate. Un profesor de legislație și instructor auto, cu o experiență de peste 20 de ani, oferă câteva sfaturi utlie celor care au trecut „sala” și vor urca la volan pentru examinare.

Îndemânare, atenţie distributivă, reacţii promte. Sunt câteva din atributele unui şofer. Toate acestea se deprind în timp şi mulţi din cei care cred că nu au talent de şofer se pot dovedi a fi foarte buni conducători auto după mult exerciţiu. Maricel Năstase, instructor auto şi profesor de legislaţie cu aproape 20 de experienţă, a oferit sfaturi utile pentru cei care vor să ia permisul în timp cât mai scurt.

„Atenţia distributivă este esenţială pentru că totul se petrece în trafic în ritm alert. Se întâmplă la persoanele mai în vârstă, indiferent de sex, să nu aibă o viteză de reacţie corespunzătoare în intersecţiile aglomerate. Asta duce la blocarea elevului în astfel de momente şi nu mai au capacitatea de a ieşi din impas. Drept pentru care e nevoie de mult exerciţiu pentru a căpăta deprinderi şi reflexe în situaţii neprevăzute”, a spus instructorul.

Pentru a lua traseul din prima este bine să studiaţi cum sunt depunctate greşelile. Este cel mai sigur truc de a trece examenul deoarece aşa veţi înţelege unde şi când trebuie să fiţi mai atent. Important e să nu vă panicaţi, să fiţi siguri pe situaţie şi să daţi dovadă de multă prudenţă. Se pune accent pe conducerea preventivă, aşa că e de preferat să fiţi depunctaţi pentru că aţi condus prea încet decât să daţi dovadă de neatenţie şi să picaţi examenul pentru o greşeală gravă.

21 de puncte penalizare adunate înseamnă examen pierdut. Sunt şase situaţii în care se aplică penalizarea de 21 de puncte, motiv pentru care atenţia trebuie sporită în aceste situaţii:

  1. Nerespectarea regulilor de executare a depăşirilor ori executarea acestora în locuri şi situaţii interzise (21 puncte)
  2. Neacordarea priorităţii vehiculelor şi pietonilor care au acets drept (intersecţii, sens giratoriu, staţie pentru mijloacele de transport în comun prevăzute cu alveolă, staţii tramvai fără refugiu pentru pietoni sau trecerile de pietoni)
  3. Nerespectarea culorii roţii a semaforului sau a semnalelor poliţistului rutier
  4. Nerespectarea normelor legale la nivel cu trecerea de cale ferată
  5. Prezentarea la examen sub influenţa băuturilor alcoolice sau a unor substaţe ori produse stupefiante
  6. Producerea unui eveniment rutier ori intervenţia examinatorului pentru evitarea unui pericol iminent

Greşeli prin cumul:

3 puncte – necunoaşterea bordului

5 puncte – necunoaşterea manevrelor (mersul înapoi, oprire şi pornire în rampă, parcarea cu faţa, spatele sau lateral)

6 puncte – nesincronizarea comenzilor (oprire motor, accelerare excesivă, folosirea incorectă a treptelor de viteză)

9 puncte – neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers, la părăsirea locului de staţionare, nepăstrarea distanţei suficiente faţă de cei care rulează în faţă sau vin din sens opus

sursa: adevarul.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba