AGROSTAR cere modificarea urgentă a HG 860/2016 privind reorganizarea MADR prin care Direcțiile Agricole sunt transformate în furnizor de servicii de consultanță contra-cost, de formare profesională și agenții de plăți

Adăugat la Știri

0AGROSTAR siglaFederația AGROSTAR cere modificarea urgentă a HG 860/2016 privind reorganizarea MADR prin care  Direcțiile Agricole sunt transformate în furnizor de servicii de consultanță contra-cost, de formare profesională și agenții de plăți.

Federația AGROSTAR cere modificarea urgentă a HG nr. 860/2016 privind reorganizarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) prin care  Direcțiile Agricole sunt transformate în furnizor de servicii de consultanță contra-cost, de formare profesională și agenții de plăți.

„Această Hotărâre de Guvern contravine legii din mai multe puncte de vedere. Odată cu intrarea în UE și deschiderea PNDR 2007-2013, Ministerul Agriculturii a fost nevoit să desființeze Agenția Națională de Consultanță Agricolă (ANCA), pentru că era o situație de incompatibilitate, statul neputând să acorde consultanță și să aprobe finanțările în același timp. În plus, în această HG (nr. 860/2016) este prevăzut că finanțarea din venituri proprii a Direcțiilor Agricole se realizează din”taxe și tarife aferente prestării de servicii acordate instituțiilor publice …., operatorilor economici, formelor asociative și persoanelor fizice …”. Ne întrebăm cum este posibil ca Ministerul Agriculturii, care are în subordine Agenția de Finanțare Investițiilor Rurale (AFIR) să realizeze ”consultanța și asistența tehnică de specialitate pentru întocmirea documentației în vederea accesării de fonduri europene și naționale …”? De asemenea, ne întrebăm cum este posibil ca atribuții ale Agenției de Plăți și Intervenție (APIA), cum ar fi plățile, să fie date Direcțiilor Agricole prin HG 860/2016, care prevede că Direcțiile Agricole ”… înregistrează documentele beneficiarilor de sprijin financiar,…, aprobă și efectuează plățile reprezentând sprijin financiar …”. Cerem modificarea acestei HG pentru revenirea în limitele legalității”, declară secretarul general al Agrostar Horațiu Raicu.

Citește și Eliberarea adeverinței necesare fermierilor pentru obținerea subvențiilor, de către primării, nu va mai fi condiționată de existența datoriilor la bugetul local

Federația AGROSTAR consideră că este necesară înființarea Camerelor Agricole,  care să funcționeze după aceleași principii ca în alte state europene, cu atât mai mult cu cât Camerele Agricole au fost parțial înființate. „Nu înțelegem de ce nu se dorește  funcționarea Camerelor Agricole și de ce HG nu a fost discutată sau adusă la cunoștința partenerilor sociali în cadrul Comisiei de Dialog social din cadrul Ministerului Agriculturii”, sunliniază Horațiu Raicu.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii