Rămâi conectat

Știri

Acţiunile poliţiştilor, pentru creșterea gradului de siguranță în școli, continuă

Publicat

în

Poliţiştii din Alba continuă acţiunile de prevenire în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ din judeţ. Ieri, 11 mai au fost realizate zeci de activități informativ – preventive dar au continuat şi controalele referitoare la accesul în şcoli şi asigurarea cu pază.

De asemenea, s-a acționat și pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar, 67 de elevi fiind depistați lipsind nejustificat de la cursuri.

La data de 11 mai a.c., peste 60 de poliţişti de ordine publică, rutieră, prevenire a criminalităţii şi proximitate au acționat în scopul creșterii gradului de siguranță a elevilor atât în incinta, cât și în zona adiacentă unităților de învățământ.

Astfel, au fost efectuate 28 de activităţi preventive şi de consiliere, atât în unităţi şcolare din mediul urban, cât şi rural.

Temele abordate au vizat prevenirea violenței în școli, a fenomenului de bullying și a evenimentelor rutiere.

Totodată au continuat activităţile pentru prevenirea și combaterea absenteismului școlar, fiind efectuate verificări în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar, pentru depistarea celor care nu respectă programul școlar. Au fost identificaţi 67 de elevi ce absentau nejustificat de la cursuri, unităţile şcolare fiind înştiinţate cu privire la aceste aspecte.

Pentru verificarea modului de respectare a regulilor privind accesul în incinta unităților școlare și executarea serviciului de pază, au fost efectuate 12 controale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Școala Gimnazială „Lucian Blaga” Ocna Mureș, reabilitată și modernizată

Publicat

în

Reabilitare și modernizare a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” Ocna Mureș

Miercuri 17 aprilie a avut loc prezentarea publică a rezultatelor proiectului „Reabilitarea și modernizarea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Lucian Blaga” clasele 0–VIII din orașul Ocna Mureș, Alba”. 
La eveniment – pe lângă o mare parte a celor peste peste 460 elevi și 30 cadre didactice de la această unitate de învățământ – au fost prezenți președintele Consiliului Județean Alba Alba și al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, Ion Dumitrel, primarul din Ocna Mureș – Silviu Vințeler, directorul general ADR Centru – Simion Crețu, deputatul Alin Ignat și reprezentanți ai companiilor implicate în proiect, dar și edili locali.
Profesoarele Istina Badu – director și Dorina Baciu – director adjunct, alături de toate cadrele didactice prezente au fost mai mult decât mândre să-și prezinte elevii (îmbrăcați cu frumoase cămăși albe și cu o cravată distinctivă), dar și realizările lor deosebite: nenumărate premii la concursurile și olimpiadele școlare județene și naționale.
Reabilitarea și modernizarea Școlii „Lucian Blaga” din Ocna Mureș a inclus două corpuri de clădire, în suprafață totală construită la sol de 1.311 metri pătrați, dotarea intregii scoli cu mobilier și echipamente didactice, instalarea de dispozitive pentru accesibilitatea persoanelor cu deficiențe locomotorii, dar și pentru suport pedagogic, inclusiv reamenajarea completă a curții, unde a fost creat un teren de sport multifuncțional.
sursa: ADR Centru

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba