Rămâi conectat

Știri

Acneea, o afecțiune ce necesită vizită medicală

Publicat

în

Acneea este o boala extrem de complexa, care poate debuta la orice varsta, fie pe fondul unor dereglari hormonale, fie din cauza folosirii unor produse cosmetice sau substante medicamentoase care deregleza activitatea glandelor sebacee.

Datele statistice arata ca acneea afecteaza peste 50% dintre adolescenti si 5% dintre adulti. La adulti, acneea afecteaza de cele mai multe ori femeile si apare din cauza fluctuatiilor hormonale provocate de ovulatie, menstruatie, sarcina, pre-menopauza, dar si menopauza.

Forma sub care acneea se poate prezenta difera la adolescenti de adulti. Astfel, la aduli, acneea se manifesta sub forma de pete rosii, in jurul gurii, iar la adolescenti apare sub forma cosurilor albe sau negre, iar acestea sunt localizate pe frunte, nas, obraji.

Primele semne de acnee apar odata cu pubertatea, uneori chiar de la 11-12 ani si au apogeul la varsta de 16 -17 ani. Zonele predispuse la acnee sunt cele cu glande sebacee: fata, piept, umeri, spate, brate.

In aparitia acneei sunt implicati factorii genetici si factorii endocrini. La pubertate, glandele sebacee sunt hiperactive din cauza modificarilor hormonale din organism.

Excesul de sebum cauzeaza infundarea porilor, favorizand aparitia cosurilor. De vina pentru aparitia acneei mai sunt si factorii ereditari, tulburarile hormonale, cresterea nivelului de testosteron, dar si excesul de hormoni androgeni care poate sa apara la unele femei.

De asemenea, in perioada de dinaintea menstruatiei unele femei se pot confrunta cu aparitia cosurilor, care se vindeca de la sine, in cateva zile.

Stresul are si el un rol important in aparitia cosurilor. Alimentatia contribuie la aparitia acneei, astfel alimente precum pastele, orezul, dulciurile duc la aparitia punctelor negre si rosii de pe ten.

Tratamentul este de lunga durata, uneori poate dura chiar si opt luni si va fi individualizat pentru fiecare pacient in parte. In stabilirea diagnosticului se fac inclusiv analize medicale specifice – examen bacteriologic, micologic si parazitologic al leziunilor.

Medicul va cere si o evaluare endocrina sau o ecografie pelvina.  Important de retinut este faptul ca este necesar ca tratamentul sa continue si dupa ameliorarea leziunilor de acnee, pentru a preveni recidiva.

Pacientul va fi invatat sa respecte un ritual zilnic de ingrijire al tenului acneic, folosind produse adecvate recomandate de medical dermatolog. Uneori medicul poate prescrie si antibiotic.

De asemenea, o atentie deosebita trebuie acordata produselor de curatare a tenului. Unele pot astupa porii, daunand tenului, prin afectarea foliculilor.

Este bine sa fie evitate toate produsele care au la baza ulei. In timpul tratamentului nu trebuie utilizat si aplicat pe fata niciun produs fara acordul medicului dermatolog. Netratata corect, acneea poate lasa cicatrici.

Sursa: sfatulmedicului.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai, în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

Deschiderea oficială a sezonului turistic, în Cetatea Alba Carolina

Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România.

Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.

Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.

Din 1 mai, din nou pe cai!

Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății își va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.

„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Ave, Apulum!

Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.

Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.

Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba