Accidente pe șoselele din Alba: Două femei au ajuns la spital

Adăugat la Știri

La data de 9 ianuarie 2019, în jurul orei 12.00, pe B-dul Republicii din Alba Iulia, un bărbat de 43 de ani, din comuna Săliştea, judeţul Alba, în timp ce conducea un autoturism, nu a acordat prioritate de trecere unei femei în vârstă de 66 de ani, din Alba Iulia, care era angajată în traversarea străzii pe trecerea de pietoni din apropierea Bazinului Olimpic.

În urma accidentului, femeia a suferit leziuni la un picior şi a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatule etilotest, rezultatul fiind negativ. Pe numele său a fost întocmit dosar penal în cadrul căruia este cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

La data de 9 ianuarie 2019, în jurul orei 12.00, pe DN1, în afara localităţii Oiejdea,  un tânăr de 21 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea au autoutilitară, nu a păstrat o distanţă suficientă faţă de un autoturism condus de un bărbat de 64 de ani, din Orăştie, judeţul Hunedoara, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt autoturism condus de un bărbat din Floreşti, judeţul Cluj, care a rândul său a fost proiectat într-un autoturism condus de un bărbat din municipiul Cluj Napoca. În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 62 de ani, pasageră în primul autoturism, a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale. Faţă de conducătorul auto vinovat de producerea accidentului, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii