Știri
A nins în Alba, la munte și în alte câteva județe: Vom avea zăpadă și în weekend
Ninsorile au început să se manifeste în special în zona montană, dar au fost afectate mai multe drumuri judeţene şi naţionale de pe raza judeţelor Sibiu, Alba şi Harghita. Astfel, în Sibiu, între Cârțișoara și Bâlea Cascadă pe carosabil este zăpadă frământată de aproximativ 1- 3 centimetri.
De asemenea, având în vedere prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie şi precipitaţiile sub formă de ninsoare, din ultimele ore, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba recomandă tuturor participanţilor la traficul rutier adoptarea unei conduite preventive.
Potrivit prognozei, în după-amiaza zilei de marţi ninsorile s-ar putea extinde în afara arcului carpatic şi inclusiv municipiul Bucureşti am putea avea căderi de zăpadă din această seară, de la ora 20, chiar dacă acestea nu vor fi însemnate cantitativ. De asemenea, în sud, ninsorile vor continua şi în prima parte a zilei de miercuri.
Miercuri dimineaţă, un front atmofesric vestic va aduce zăpadă în cea mai mare parte a Transilvaniei, precipitaţiile sub formă de ninsoare urmând să se manifeste în vestul ţării pe tot parcursul zilei. De joi, ninsorile se vor limita la zona montană şi, spre seară, la Depresiunea Maramureşului.
Vineri va fi o zi liniştită la nivelul întregii ţări, însă de sâmbătă un strat nou de zăpadă se va aşterne în toată ţara. O masă de aer din sud-vest va acoperi întreg teritoriul ţării, un un maxim în jurul orei 14.00. Ninsorile vor continua cu mai mică intensitate şi duminică, astfel că vom avea un weekend plin de zăpadă în toată ţara, scrie romaniatv.net.
Știri
Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar
Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba
Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.
Știri
Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii
Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare
Știri
Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic
Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia
Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.
Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.
„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.
-
Știriacum o zi
Mesaje, urări şi felicitări pe care să le transmiţi de SFÂNTUL GHEORGHE 2024
-
Politicăacum 6 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Divertismentacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de SFANTUL GHEORGHE 2024. Cui îi spunem ”la mulți ani” | radiounirea.ro
-
Știriacum o săptămână
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 3 zile
De ce bat clopotele la biserică: Un obicei care datează de sute de ani
-
Știriacum o săptămână
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Sfatul mediculuiacum o săptămână
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum o săptămână
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului