A început numărătoarea inversă până la debutul noului an şcolar

Adăugat la Știri

scoalaA început numărătoarea inversă până la debutul noului an şcolar, asta dacă luăm în calcul forfota părinţilor prin magazinele cu rechizite, anunţurile care au apărut referitoare la primirea de elevi în gazdă, precum şi ultimele retuşuri care se fac în şcoli şi grădiniţe.

Structura anului școlar 2016-2017 a fost modificată, iar 15 septembrie, dată rezervată festivităților de deschidere a anului școlar, tinde să devină istorie. Anul acesta, cursurile vor începe mai devreme, luni, pe 12 septembrie și se va încheia pe 23 iunie. Mai mult, olimpiadele și concursurile naționale vor fi organizate în vacanța de primăvară. „Şcoala Altfel”, care va dura 8 zile, va avea două etape distincte: trei zile la începutul şcolii, între 12 şi 14 septembrie, iar restul de cinci zile în interiorul anului şcolar. Prima etapă va fi destinată acomodării elevilor şi profesorilor cu programul şcolar şi procesul de învăţare-predare. Prezenţa elevilor la clase în această perioadă nu este obligatorie. Etapa a doua, săptămâna clasică „Şcoala Altfel”, va fi organizată în urma unei planificări ce rămâne la decizia unităţilor de învăţământ.

Anul şcolar 2016-2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare. Semestrul I are 18 săptămâni dispuse în perioada 12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017. Elevii vor veni la clase pe 12 septembrie pentru a participa la activităţile din prima parte a programului „Şcoala Altfel”, urmând ca pe 15 septembrie să aibă loc festivităţile de deschidere. Vacanţa de iarnă va avea 2 săptămâni, între 24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017, iar vacanţa intersemestrială va fi între 4 – 12 februarie 2017. Clasele şi grupele din învăţământul primar mai au o vacanţă între 29 octormbrie 2016 – 6 noiembrie 2016. Semestrul II are 17 săptămâni dispuse în perioada 13 februarie – 23 iunie 2017. Vacanţa de primăvară este programată între 19-30 aprilie 2017, iar elevii vor lua vacanţa mare pe 23 iunie şi vor reveni la şcoală pe 11 septembrie 2017. Clasele terminale din învăţământul liceal vor încheia cursurile pe 2 iunie 2017, iar cei de clasa a VIII-a pe 16 iunie.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii