Rămâi conectat

Știri

40% dintre posesorii de telefoane mobile folosesc chat-ul în primele cinci minute ale dimineţii

Publicat

în

Avem minute nelimitate de vorbit, dar comunicăm mai mult prin scris. Un studiu recent arată că tot mai mulţi oameni preferă să utilizeze aplicaţiile de chat ale telefoanelor mobile, decât serviciul voce. În timp ce tinerii spun că e mai rapid şi mai comod, psihologii atrag atenţia că astfel se pierde din profunzimea mesajului pe care vrem să îl transmitem. Amănuntele pe radiounirea.ro.

Tinerii spun că într-adevăr preferă mesajele în locul convorbirilor telefonice obişnuite. Asta pentru că în diferite aplicaţii se pot face şi grupuri aşa că „discuţia” se poartă cu mai multe persoane deodată.

Acest tip de comunicare este preferat şi datorită faptului că nu presupune obligativitatea ca receptorul să primească instant mesajul. Asta face chatul mai puţin deranjant decât o convorbire clasică, mai ales că poate fi utilizat în orice moment al zilei.

Studiul mai arată că 40% dintre posesorii de telefoane mobile folosesc chat-ul în primele cinci minute ale dimineţii, chiar după trezire, lucru care se întâmplă şi înainte de culcare, în cazul a o treime dintre utilizatori. Cifrele mai arată că smartphone-ul este folosit cel mai des în mijloacele de transport în comun, în timpul shoppingului şi în timpul mersului.

Citește și 41% dintre români își verifică dispozitivul mobil de peste 200 de ori în 24 de ore

Psihologii spun că acest tip de comunicare prin mesaje are şi dezavantaje şi poate chiar să ne creeze probleme atât acasă, cât şi la locul de muncă.

„Ceea ce lipseşte din comunicarea scrisă este limbajul non-verbal. Este emoţia din glas, e cu totul altă apropiere pe care o simţi faţă de cealaltă persoană. Apoi, acest tip de comunicare, prin mesaje, ne împiedică să ne terminăm la timp sarcinile de serviciu pentru le întrerupem foarte des. Deci devenim ineficienţi pentru că ne ia mai mult timp să facem ceva”, spune Adela Moldovan, psiholog.

Sursa:romaniatv.net


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba