Rămâi conectat

Știri

40 de accidente rutiere grave soldate cu 8 morţi, 42 de răniţi grav şi 14 răniţi uşor, în primele 4 luni ale lui 2015

Publicat

în

Azi, 25 mai 2015, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea domnului chestor principal de poliţie Ioan Nicolae Căbulea, şeful inspectoratului, s-a desfășurat o şedinţă de lucru în cadrul căreia au fost evaluate rezultatele primelor 4 luni ale anului 2015.

La această activitate au participat adjuncţii şefului inspectoratului, şefii de servicii şi compartimente şi şefii poliţiilor municipale şi orăşeneşti.  Din analiza datelor statistice a rezultat că în perioada ianuarie – mai 2015, în judeţul Alba au fost înregistrate 3.262 sesizări de infracţiuni, cu 16,1% mai puţine faţă de primele 4 luni ale anului 2014.  Se constată scăderi cu 17,6% a infracţionalităţii sesizate în mediul urban şi cu 13,3% în mediul rural, scăderi semnificative fiind înregistrate în special la infracțiunile de natură judiciară (cu 15,2 %) şi la cele de altă natură ( cu 22,3 %). Furturile au scăzut cu 11,4 % cele mai mari scăderi fiind înregistrate la furturile de cabluri feroase şi neferoase (cu 77 % mai puţine decât în anul 2014).
Totodată au fost înregistrate scăderi ale infracţiunilor de vătămare corporală, (cu 10 mai puţine decât în 2014), lovire (cu 31,3 % mai puţine decât în 2014) şi ameninţare ( cu 45% mai puţine decât în 2014).
În primele 4 luni 2015, numărul infracţiunilor descoperite în flagrant a fost de 462, cu 48,6 % mai multe decât în perioada similară a anului 2014.
În anul 2015 au fost sesizate două infracţiuni grave comise cu violenţă, respectiv o infracţiune de omor şi o infracţiune de tentativă de omor, cu 3 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut. Aceste fapte au fost comise în mod spontan, în anturajul apropiat sau familie.
În ceea ce priveşte infracţiunile de natură economico – financiare, în perioada analizată, poliţiştii din Alba au constatate 1.114 astfel de infracţiuni şi au acţionat pentru descoperirea faptelor care au creat prejudicii mari ori au avut urmări deosebite.
Pentru combaterea infracțiunilor silvice, în primele 4 luni 2015, efectivele de poliţie împreună cu specialişti în domeniu au desfăşurat activităţi în conformitate cu Planul comun de acţiune „SCUTUL PĂDURII”, pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale privind materialul lemnos, asigurarea unor condiţii de piaţă corecte prin eliminarea lemnului de provenienţă ilicită, acţionând totodată şi în scopul apărării patrimoniului forestier naţional şi a integrităţii acestuia.
Au fost aplicate 161 sancţiuni contravenţionale şi a fost confiscată cantitatea de 3.147 metri cubi material lemnos, cu 2.300 de metri cubi mai mult decât în primele 4 luni 2014. Pe linie de poliţie rutieră, în primele 4 luni 2015, în judeţul Alba au fost înregistrate 40 de accidente rutiere grave soldate cu 8 morţi, 42 de răniţi grav şi 14 răniţi uşor. Principalele 3 cauze ale producerii accidentelor grave de circulaţie au fost viteza neadaptată la condiţiile de drum (11 accidente, soldate cu o persoană decedată şi 13 răniţi grav), traversarea neregulamentară şi nerespectarea distanţei dintre vehicule.
În mediul urban s-au produs 20 de accidente grave de circulaţie, iar în mediul rural s-au produs de asemenea 20 de accidente rutiere grave.
Rezultatele obţinute, în primele 4 luni 2015, au fost apreciate în mod pozitiv de către domnul chestor principal Ioan Nicolae Căbulea, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba. Domnia sa le-a cerut poliţiştilor din subordine să continue, cu mai multă fermitate, acţiunile ce vizează combaterea evaziunii fiscale, cu accent pe domeniile prioritare stabilite la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba dar şi cele de prevenire şi combatere a ilegalităţilor provenite din exploatarea, transportul şi comercializarea materialului lemnos. Totodată rămâne prioritară activitatea de prevenire şi combatere a infracțiunilor comise cu violenţă, a celor care vizează patrimoniului şi a celor stradale. Nu în ultimul rând, vor fi continuate acţiunile ce vizează creşterea siguranţei rutiere şi combaterea ilegalităţilor comise de participanţii la traficul rutier.

Sursa:comunicat IPJ Alba


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba