Rămâi conectat

Știri

31 octombrie, Ziua Arhivelor Naţionale: Expoziţie la Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale

Publicat

în

În fiecare an, la 31 octombrie, România sărbătoreşte Ziua Arhivelor Naţionale. Anul acesta se împlinesc 157 de ani de când, la 31 octombrie 1862, Alexandru Ioan Cuza a semnat decretul de înfiinţare a Direcţiei Generale a Arhivelor Statului, prin unificarea Arhivelor Statului din Ţara Românească şi Moldova, instituţie care avea la bază principiul separării actelor cu valoare istorică de cele cu valoare practică, aspect neschimbat până în ziua de azi.

 Înfiinţată pe hârtie la 16 iulie 1951 şi în fapt la 15 octombrie 1954, prin încadrarea primului angajat, filiala Arhivelor Naţionale din Alba Iulia a ajuns în prezent să păstreze în depozitele sale aproximativ 9 km de documente, din perioada 1438-2005.

Una dintre cele mai importante colecţii din depozitele Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale este Colecţia registrelor de stare civilă de la parohii. În cele aproximativ 2850 registre din perioada 1660-1971sunt menţionate naşterile, căsătoriile şi decesele locuitorilor din judeţul Alba, indiferent de religie şi localitatea de unde provin. Informaţiile din aceste registre pot servi la întocmirea arborilor genealogici, dar şi la cercetări antroponimice, sanitare, demografice.

O mică parte din aceste registre, condiţionaţi fiind de spaţiu,  vor fi expuse începând cu 31.10.2019 în expoziţia Serviciului Judeţean Alba al Arhivelor Naţionale. Vă invităm cu drag la vernisaj, de la ora 10.00.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

A patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia: Când va avea loc

Publicat

în

Când va avea loc a patra ediție a Târgului de joburi organizat de Universitatea din Alba Iulia

Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) în parteneriat cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Alba și Inspectoratul Teritorial de Muncă Alba va organiza în data de 22 mai Târgul de joburi  CARIERA UAB, pentru studenți și absolvenți.

Sunt invitate să participe organizații din toate domeniile, interesate de a oferi studenților și absolvenților UAB locuri de muncă, practică, internship, voluntariat sau stagii de documentare în vederea elaborării lucrărilor de licență sau de disertație.

Succesul primelor trei ediții ale Târgului de joburi organizat la UAB, precum și rata crescută de inserție înregistrată ca urmare a desfășurării lor, determină continuarea organizării acestor tipuri de activități la nivelul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră (CICOC-UAB).

Angajatorii care sunt în căutare de viitori angajați și doresc să îi întâlnească pe studenții sau absolvenții UAB aflați în procesul de identificare al unui loc de muncă sau reconversie profesională, pot transmite intenția de participare, împreună cu locurile vacante disponibile și numărul acestora la adresa de email [email protected], până la data de 15 mai, în vederea alocării unui stand.

Acest Târg de joburi este organizat în cadrul Proiectului CNFIS-FDI-2024-F-0466- MĂSURI INTEGRATIVE DE CONSILIERE ÎN CARIERĂ ȘI ARMONIZARE A OFERTEI DUCAȚIONALE CU RIGORILE PIEȚEI MUNCII – CARIERA UAB, finanțat de către Ministerul Educației, prin Fondul de Dezvoltare Instituţională destinat universităţilor de stat – FDI 2022 (Domeniul 7: Corelarea ofertei educaţionale cu cererea pieţei muncii, consilierea și orientarea în carieră), Manager de Proiect: Conf.univ.dr. Larisa Dragolea, Director al Centrului de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră.

Centrul vine în sprijinul studenților, absolvenților, elevilor din clasele terminale, prin oferirea de servicii de informare, consiliere și orientare pentru alegerea traseului profesional, servicii de consiliere psihologică și evaluare aptitudinală, consiliere vocațională și educațională, monitorizarea inserției pe piața muncii, sprijin în procesul de identificare a locului de muncă potrivit, în acord cu abilitățile personale și competențele dobândite pe parcursul studiilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi: Care este stadiul lucrărilor

Publicat

în

Care este stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a școlii generale din Tăuți

Autoritățile locale și județene au verificat, zilele trecute, stadiul lucrărilor de reabilitare moderată a şcolii generale din Tăuţi, comuna Meteş.
Investiţia va transforma această unitate de învăţământ într-una modernă, care poate rivaliza cu oricare alta din mediul urban, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Alba.
Aceștia au precizat că finanţarea merge spre lucrările la clădire, pornind de la refacerea reţelelor electrice și a pardoselilor, schimbarea uşilor, izolaţii și copertine, până la sistemul de iluminat cu LED şi senzori de prezenţă.
O altă linie de finanţare prin PNRR presupune achiziţia de mobilier şcolar și de echipamente digitale pentru organizarea învăţării în mediul virtual.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat

Publicat

în

Parcul Fotovoltaic Alba Iulia, proiect finalizat

Autoritățile locale din Alba Iulia au anunțat finalizarea unui proiect ambițios și vital pentru sustenabilitatea orașului: Parcul Fotovoltaic Alba Iulia.
Amplasat strategic în zona de centură, noul parc acoperă 10.000 de metri pătrați și este echipat cu 1.414 module fotovoltaice, fiecare având o capacitate de 550Wp.
Capacitatea totală este de 777.7 kWp.
Investiția s-a realizat prin proiectul „Promovarea producției de energie din surse regenerabile pentru consum propriu la nivelul Municipiului Alba Iulia”, care include și instalarea de centrale fotovoltaice pe 5 clădiri publice. Toate acestea sunt posibile datorită finanțării generoase prin granturile norvegiene. Proiectul a fost finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2014-2021, Program pentru Energie în România, cu un grant de 611.262,00 euro.
„Este un pas mare înainte în angajamentul nostru pentru un viitor mai verde și mai curat. Așteptăm cu nerăbdare să vedem impactul pozitiv pe care această inițiativă îl va avea asupra comunității și mediului înconjurător”, au transmis reprezentanții Primăriei Alba Iulia.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba