Rămâi conectat

Știri

31 octombrie, Halloween: Originea, evoluţia, tradiţiile sărbătorii

Publicat

în

Halloween, o sărbătoare precreştină insolită, aşteptată cu mare nerăbdare în epoca modernă de copiii iubitori de dulciuri, dar şi de adulţii care adoră petrecerile costumate, este celebrată în fiecare an pe 31 octombrie

Cu acest prilej, site-ul linternaute.fr a publicat un articol în care sunt prezentate originile, evoluţia, tradiţiile acestei sărbători, dar şi o serie de detalii insolite şi mai puţin cunoscute care îi sunt asociate.

De unde provin sărbătoarea de Halloween şi personajul Jack O’Lantern? De ce este această sărbătoare asociată morţilor, fantomelor, vrăjitoarelor şi altor personaje înfricoşătoare? Care este motivul pentru care ea este celebrată pe 31 octombrie, în ajutul Sărbătorii Tuturor Sfinţilor? Cum pot fi realizate un costum, o mască, un machiaj şi o tartă cu dovleac cu această ocazie. Linternaute.fr vă propune să aflaţi toate aceste lucruri.

Istoria şi originile Halloweenului

Contrar a ceea ce s-ar putea crede, Halloweenul nu provine din Statele Unite. Existenţa ei este mult mai veche şi această sărbătoare s-a născut în vestul Europei. Ea derivă din sărbătoarea Samain (nume irlandez) sau Samonios (nume galez), creată de celţi. Acea sărbătoare religioasă, oficiată de druizi, se ţinea la sfârşitul toamnei (după recoltat) şi marca intrarea într-un nou an. În Irlanda şi în Ţara Galilor, oamenii se temeau de noaptea de Samain, în timpul căreia spiritele malefice puteau să apară pentru a bântui lumea celor vii. Pentru a evita acele prezenţe ”întunecate” şi pentru a îndepărta pericolul, vechii celţi aprindeau focuri în aer liber. Această noapte reprezintă şi o punte de legătură între lumea celor vii şi cea a morţilor. Celţii lăsau deschise uşile caselor pentru ca defuncţii din familiile lor să poată să revină pentru câteva ore alături de cei vii. Tradiţia s-a estompat însă odată cu sosirea romanilor în Ţara Galilor şi a creştinismului în acea regiune, în jurul secolului al V-lea e.n. Papa Bonifaciu al IV-lea a declarat, în 610 e.n., că această sărbătoare este păgână şi a decis să înfiinţeze Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. Celebrată în epocă pe 13 mai, Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor şi-a schimbat data  la sfârşitul secolului al VIII-lea şi a fost fixată pe 1 noiembrie în Europa Occidentală. Anumiţi istorici văd în ea o referire clară la sărbătoarea celtă Samain şi o voinţă evidentă de a ”creştiniza” Samain-ul. Această referire şi-a găsit un ecou şi atunci când a fost instituită, în secolul al X-lea, Sărbătoarea morţilor, pe 2 noiembrie, a doua zi după Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor.

Halloweenul şi originea numelui său

În 2021, Halloweenul va fi celebrat duminică, pe 31 octombrie. În pofida creştinizării sărbătorii de la sfârşit de octombrie, tradiţiile populare au rămas ancorate în spiritul irlandezilor. Dintr-o dată, aceia dintre ei care au imigrat în masă în Statele Unite în secolul al XIX-lea pentru a scăpa de foamete au luat cu ei credinţele şi sărbătorilor poporului din care proveneau. Astfel a renăscut sărbătoarea Halloweenului. Iar numele de Halloween prezintă o referire directă la Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor. El derivă din ”All Hallows Eve” sau ”All Hallows Even”, adică ”Ajunul Nopţii Sfinte”. Deci, ajunul datei de 1 noiembrie – 31 octombrie.

Jack O’Lantern şi dovleacul de Halloween

Cum ar arăta Halloweenul fără dovleci? Şi fără personajul emblematic Jack O’Lantern? Şi el îşi are originile tot în Irlanda. Într-o poveste tradiţională, Jack, un fierar şiret, avar şi beţiv, se întâlneşte cu diavolul într-un bar. Diavolul îi cere sufletul, dar Jack reuşeşte să îl păcălească. Au urmat alte provocări lansate între irlandez şi diavol. Atunci când Jack a murit, într-o zi de 31 octombrie, porţile Raiului au rămas închise pentru el. Dar şi cele ale Iadului. Jack a fost astfel condamnat să rătăcească în tenebre. A obţinut însă o ultimă favoare din partea diavolului: un tăciune aprins, pentru a-i lumea calea. Jack a pus tăciunele într-un nap scobit, folosindu-l ca pe un felinar. Legenda spune că beţivul irlandez, cu sufletul condamnat, reapare în fiecare an, în ziua morţii sale, de Halloween. Napul este ”strămoşul” dovleacului actual, care este mai uşor de sculptat. Oamenii atârnă un dovleac-felinar în faţa uşii pentru a indica sufletului nefericit că locuinţa lor nu este un loc bun pentru el.

Tradiţia colindului şi a dăruitului de bomboane

În zilele noastre, seara de Halloween este consacrată colindului şi dăruitului de bomboane. Copii şi adulţi se deghizează, sună la uşile vecinilor şi le cer bomboane (şi alte dulciuri) folosind expresia ”Trick or treat” (”Farsă sau dulciuri”). Cei care nu deschid uşa sau nu oferă dulciuri colindătorilor pot să se aştepte la tot felul de farse neplăcute din partea acestora în seara de Halloween.

Costume, măşti, machiaje, petreceri şi parade de Halloween

De Halloween, eroii zilei sunt vrăjitoare, fantome, zombie, vampiri, mumii, schelete, vârcolaci şi chiar demoni. În Statele Unite, site-urile de lifestyle, dar şi presa tradiţională, abundă în această perioadă în articole despre felul în care pot fi realizate măşti, costume şi machiaje care îi vor speria teribil de mult pe vecini şi pe prieteni. De asemenea, sunt organizate petreceri tematice în numeroase baruri şi cluburi. Au loc şi parade spectaculoase, iar cea mai mare paradă de Halloween din lume are loc în cartierul Greenwich Village din New York.

Sursa:news.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba