Rămâi conectat

Știri

28 martie: A debutat o nouă ediţie a proiectului „Cunoaşte şi Protejează Patrimoniul Cultural Naţional”

Publicat

în

În judeţul Alba a debutat azi, 28 martie, o nouă ediţie a proiectului „Cunoaşte şi Protejează Patrimoniul Cultural Naţional”. Proiectul se derulează în parteneriat cu Fundația Collegium XXI, iar prima activitate a avut loc la Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia.

Azi, 28 martie, ofiţerul specializat în prevenirea şi combaterea infracționalității în domeniul patrimoniului cultural naţional, comisar şef de poliţie dr. Ciută Marius din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Alba, împreună cu poliţişti ai Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au fost prezenţi la Colegiul Tehnic „Dorin Pavel” din Alba Iulia, unde a prezentat, unui număr de 100 de elevi şi cadre didactice, o temă privind rolul şi importanţa pe care patrimoniul cultural naţional îl are în identitatea poporului român, precum şi necesitatea cunoaşterii istoriei propriei naţiuni.

Această activitate a fost cuprinsă în calendarul activităţilor planificate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba în cadrul Proiectului derulat de Poliţia Română în parteneriat cu Fundația Collegium XXI, intitulat ”CUNOAȘTE ȘI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL”.

Citește și Patrimoniul UNESCO: Câlnic, printre satele cu biserici fortificate din Transilvania

Prezentarea a fost însoţită de imagini semnificative ale bunurilor aparţinând patrimoniului cultural românesc, expuse în muzee, atât din ţară cât şi din străinătate.

La finalul întâlnirii, toţi elevii şi cadrele didactice participante au primit diplome şi materiale promoţionale puse la dispoziție de Fundația Collegium XXI.

Astfel de activităţi urmează să se deruleze în alte 4 unități de învățământ din judeţ, în perioadele de desfăşurare a Programului naţional „Şcoala Altfel – să ştii mai multe, să fii mai bun”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic

Publicat

în

Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia

Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.

„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba