Rămâi conectat

Știri

28 februarie 1785: Horea și Cloșca sunt executați pe platoul „La furci” din Alba Iulia

Publicat

în

Horea și Cloșca sunt executați pe platoul „La furci” din Alba Iulia, în 28 februarie 1785

La 28 februarie 1785, Horea și Cloșca, conducători ai răscoalei din Transilvania, erau executați prin frângerea pe roată pe platoul „La furci” din Alba Iulia; Crișan se spânzurase în închisoare. Răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, a fost cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești din acea perioadă.

Cauzele care au generat răscoala au fost de ordin economic și social: robota excesivă, dările în bani către stăpânii de pământ, către stat, taxele pentru plata funcționarilor, pentru întreținerea armatei sporiseră și ele.
Situația moților se înrăutățise dramatic: iobagi ai statului, ei erau obligați la munci grele în mine și la suprafață. Se adăugau și măsurile abuzive: răpirea pășunilor și pădurilor, interzicerea cârciumăritului, ceea ce le îngreuna posibilitatea procurării hranei.
O cauză imediată o constituie anularea decretului imperial din 31 ianuarie 1784, prin care se dispunea conscrierea unor sate din ținuturile de graniță și extinderea regimentelor de graniță. Țăranii care se înscriau în regimentele de graniță scăpau de iobăgie și primeau casa și pământul în schimbul serviciului militar. Sate întregi pornesc spre Alba Iulia. Măsura de anulare a conscripției stârnește un val de nemulțumire.
Răscoala izbucnită la 2 noiembrie 1784, în Zarand, cuprinde repede Munții Apuseni, comitatele Hunedoara și Alba, trecând și în comitatele Turda, Cluj, Sibiu și amenințând să cuprindă toată Transilvania.
Pe lângă țăranii români, la răscoală participă și țărani maghiari din Arad și Trascău, în timp ce țăranii sași din numeroase localități rurale situate între cele două Târnave refuză să mai muncească pentru dijmă. Programul răscoalei prevedea: nobilimea să nu mai fie pe viitor, ci fiecare să trăiască din slujba îndeplinită, nobilii să-și părăsească pentru totdeauna moșiile, desființarea iobăgiei și împroprietărirea lor cu pământ, impunerea tuturor în mod egal la dări, liberarea țăranilor arestați, eliberarea națională și organizarea, după planurile lui Horea, a unei „republici populare”.

Era cel mai înaintat program al vremii formulat în Transilvania, care, aplicat, însemna distrugerea temeliilor relațiilor feudale. În fața radicalizării și extinderii mișcării țărănești, autoritățile și nobilimea iau măsuri pentru potolirea răscoalei: se numește un comisar pentru cercetarea cauzelor, sunt trimiși episcopii și se publică patente pentru liniștirea răsculaților; se hotărăsc pedepse pentru „ațâțători”; se încep tratative în vederea încheierii de armistiții.

Lui Horea i s-a atribuit, cu precădere de către presa europeană, gândul de a reface Dacia, fiind chiar numit „Rex Daciae”. După înfrângerea răscoalei, la 22 august 1785, o patentă imperială a desființat legarea de glie a iobagilor și servitutea personală. Țăranii au căpătat dreptul de a se muta de pe un domeniu pe altul, de a învăța meserii, de a-și vinde bunurile. Iobăgia nu a fost însă desființată. Patenta nu a putut fi aplicată în întregime, mai ales că după moartea lui Iosif al II-lea, nobilimea a solicitat repunerea sa în drepturile de care se bucurase anterior.

Sursa:activenews.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Garda Apulum și Garda Cetății își reiau spectacolele, din 1 mai, în Cetatea Alba Carolina

Publicat

în

Deschiderea oficială a sezonului turistic, în Cetatea Alba Carolina

Mii de oameni vin, în fiecare an, în Cetatea Alba Carolina, special pentru spectacolele de reenactment istoric. Alte zeci de mii vin și pentru aceste show-uri susținute de Garda Apulum și Garda Cetății, unice în România.

Alba Iulia este gata să-i primească și în acest an, cu o ofertă turistică remarcabilă: concerte, festivaluri, evenimente memorabile.

Începând din 1 mai, odată cu deschiderea oficială a sezonului turistic în Cetate, se reiau și spectacolele de reconstituire istorică antică și schimbul de gardă, atât de așteptate de public.

Din 1 mai, din nou pe cai!

Tobele vor răsuna din nou în Cetate și copitele cailor vor lovi iar piatra. Garda Cetății este pregătită să ofere și în acest an publicului, turiști și albaiulieni, unul dintre momentele magnetice ale fiecărui sfârșit de săptămână. Sâmbăta și duminica, la 12 fix, Garda Cetății își va face, din nou, rondul obișnuit, de la Poarta a III-a la Poarta a IV-a, într-un ritual devenit deja simbol pentru Alba Iulia. Prima „ieșire” din acest an a Gărzii Cetății, cu arsenalul complet, cai, uniforme, tobe, puști și drapele, va avea loc chiar pe 1 mai.

„Alba Iulia și-a construit, de-a lungul ultimilor ani, o imagine unică în zona turismului cultural și istoric. Spectacolele de reenactment sau defilarea Gărzii Cetății sunt doar partea foarte vizibilă a acestei imagini mari. E absolut normal, e obligația noastră și angajamentul nostru față de oraș și turiști, să le menținem în calendarul de evenimente și să le promovăm ca atare. Vă invit să vă bucurați de ele și în acest nou sezon turistic, ce stă să înceapă”, spune Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.

Ave, Apulum!

Strigătele de luptă ale „Gărzii Romane”- Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum, ale gladiatorilor din Ludus Apulensis, ale războinicilor daci din trupa Lupii Apoulonului, dar și dansurile Magna Nemesis se vor auzi și vedea, la rândul lor, în Cetatea Alba Carolina în această vară.

Spectacolele săptămânale vor avea loc în zona Porții a IV-a a Cetății, iar primul show este programat pentru 1 mai, la ora 18.00. Totul va culmina cu ediția a XI-a a Festivalului Roman Apulum, marcă înregistrată a Municipiului Alba Iulia și unul dintre cele mai importante evenimente de acest gen din Europa. Festivalul este programat în acest an în perioada 15-18 august.

Liviu Zgârciu, reprezentantul Asociației Culturale pentru Istorie Vie și, în același timp, coordonatorul reenactorilor din trupele antice declară: „De la 1 mai, Garda Apulum reîncepe sezonul reprezentațiilor de reenactment antic. Astfel, legionarii romani, războinicii daci, gladiatorii și frumoasele dansatoare vor putea fi văzuți de publicul larg, în fiecare vineri, în fața Porții a IV-a a Cetății Alba Carolina. De precizat că sezonul care stă să înceapă este al XI-lea de când voluntarii albaiulieni realizează acest spectacol, adevărate lecții de istorie vie, în care este promovat patrimoniul antic al orașului Alba Iulia.”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului în comuna Pianu

Publicat

în

Pianu: Autorizație de construcție pentru indroducerea gazului

Autorizația de construcție pentru înființarea unui sistem de distribuție rețele de gaze naturale în localitățile Pianu de Jos, Pianu de Sus și Strungari a fost eliberată.

Anunțul a fost făcut de primarul comunei Pianu, Marin Petruse.

Proiectul „Înființare sistem inteligent de distribuție de gaze naturale în comuna Pianu, județul Alba” și-a găsit recent concesionar, iar pienarii – numărați în prima etapă cu 1.039 de branșamente – sunt acum mult mai aproape de visul lor de decenii: acela de a beneficia și ei, ca aproape toată lumea, de gazul metan.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Edilul Pianului apreciază că introducerea gazului în comună este cea mai importantă realizare din toată cariera sa de primar, de 24 de ani.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Start pentru realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni

Publicat

în

Realizarea unui pod nou peste râul Arieș, la Câmpeni: Start al lucrărilor

Au început lucrările la noul pod care va fi amplasat în amonte de Podul Ferdinand din Câmpeni.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Câmpeni, Cristian Dan Pașca.

Proiectul prin intermediul căruia se edifică noul pod este denumit ,,Pod 1 pe strada Izvoarelor, peste Râul Arieș, în orașul Câmpeni”. Termenul de execuție este de 24 de luni de la începerea lucrărilor. Potrivit edilului din Câmpeni, constructorul a estimat că ar putea finaliza lucrarea în jumătate din perioada de execuție.

Realizarea podului nou de la Câmpeni este o investiție de peste 8 milioane de lei, finanțată prin Programul Național de Investiții ,,Anghel Saligny”.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba