Educație și Cultură
200 de lei pe lună, pentru elevii de clase primare, în programul Şcoala după şcoală
Elevii de până în clasa a IV-a ar putea primi 200 de lei pe lună pentru programul Şcoala după şcoală, conform unui proiect de modificare a Legii Educaţiei. Vezi detaliile pe radiounirea.ro.
„Tichetul are scop exclusiv educaţional, este netransferabil altor beneficiari, iar şcolile sunt cele care decontează serviciul. Părintele/reprezentantul legal optează pentru acest tichet, în scris, individual pentru fiecare copil, la sfârşitul fiecărui an şcolar sau la momentul înscrierii copilului la şcoală”, se arată în proiectul de lege.
Deputaţii liberali şi-au motivat iniţiativa legislativă prin sprijinul oferit părinţilor, care să-i încurajeze pe aceştia să nu-şi abandoneze locul de muncă.
„Vedem acest demers ca o investiţie în viitorul copilului. Valoarea tichetului pe care am propus-o este stabilită în funcţie de indicatorul social de referinţă şi se indexează anual cu indicele de inflaţie. El reprezintă un ajutor pentru fiecare elev şi cuantumul acestuia va acoperi, integral sau parţial, costurile şcolii sau ale organizaţiilor non-guvernamentale care se vor ocupa de copii, după finalizarea lecţiilor”, potrivit expunerii de motive.
Citeşte şi Școala doar de dimineaţa, pentru toţi elevii
Propunerea legislativă se află în consultare publică, la Camera Deputaţilor, urmând să intre în dezbaterea comisiilor de specialitate în sesiunea parlamentară din septembrie.
sursa: mediafax.ro
Educație și Cultură
Concursuri ale cercurilor tehnico-aplicative de elevi din Alba: Când vor avea loc
În Alba, concursuri ale cercurilor tehnico-aplicative de elevi
Educație și Cultură
Mara Roman, elevă a Colegiului Tehnic „I. D. Lăzărescu” Cugir, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Chimie
Calificare la etapa națională a Olimpiadei de Chimie pentru o elevă a Colegiului Tehnic „I. D. Lăzărescu” Cugir
Performanță deosebită reușită de o elevă de la Colegiul Tehnic „I. D. Lăzărescu” din Cugir: Mara Roman a reușit să se califice la faza națională a Olimpiadei de Chimie.
Mara Roman este elevă în clasa a X-a.
„Cu bucurie anunțăm încă o calificare la Națională la una dintre cele mai dificile discipline: chimia. Concursul adresat liceelor tehnologice, vocaționale, câștigat și în 2024 și de un reprezentant al școlii noastre ne aduce speranță și certitudinea că ceea ce facem aici la Lăzărescu, nu facem în zadar!”, au transmis reprezentanții colegiului cugirean.
Educație și Cultură
English 4 Kids, clubul de engleză al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, o nouă întâlnire în 16 aprilie
English 4 Kids – Clubul de engleză al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba
English 4 Kids – Clubul de engleză este un proiect cultural-educativ inițiat în anul 2019, desfășurat lunar sub forma unui club de limbă și civilizație engleză pentru copii, având ca scop apropierea celor mici de limba și cultura britanică/americană și familiarizarea acestora cu fondul de carte în limba engleză al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.
Elementele implicate în desfășurarea acestui club sunt: joc/joacă, ateliere creative, cântece, vizionări de materiale educative audio-video în limba engleză, toate sub îndrumarea unui cadru didactic specializat – prof. Diana Bianca Mortură. Din partea bibliotecii județene, proiectul este coordonat de bibliotecara Ana-Maria Pienar.
Activitățile din luna aceasta vor avea loc în data de 16 aprilie 2024, la ora 16:00, la sala de lectură a Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, iar tema abordată va fi „In the Kitchen”. Alături de Diana Bianca Mortură și Ana-Maria Pienar, copiii prezenți la eveniment vor cânta și se vor juca, vor învăța expresii și cuvinte noi, vor lectura cărți adecvate și vor conversa cu copii de vârsta și preocupări similare, toate în limba engleza.
English 4 Kids – Clubul de engleză va avea loc și în cadrul Târgului de cArte Alba Transilvana, din perioada 10-12 mai 2024, în aer liber, în Cetatea Alba Carolina din Alba Iulia. Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba.
-
Politicăacum 2 zile
Revoluția de la 1848 din Transilvania: Pe 18 aprilie, la Blaj avea loc prima adunare a românilor din Transilvania
-
Știriacum 6 zile
Mănăstirea din Pătrângeni, locul care oferă liniște, rânduială, frumusețe
-
Știriacum 6 zile
Liliacul, cel mai frumos şi parfumat arbust ornamental de primăvară, folosit și în scopuri medicinale
-
Știriacum 2 săptămâni
Magnolia, copacul cu flori magice: Care este legenda florii de magnolie, care spune bun venit primăverii
-
Știriacum 2 săptămâni
Pedepse în Ardeal, în vremurile de demult: Ce a decis Dieta ţinută în Alba Iulia, în 1619
-
Sfatul mediculuiacum 6 zile
Atenție la înțepătura de căpușă: Cum vă feriţi de Lyme, boala care revine odată cu căldura
-
Știriacum 6 zile
Destinație de week-end: Cheile Râmețului, bogăția naturală din Munții Trascăului
-
Sănătateacum 6 zile
Humus, rețeta minune în perioada de post: Ce este și ce beneficii are