Rămâi conectat

Știri

2.000 de locuri rezervate elevilor în universități. Profesori de la oraș plătiți din bani europeni ca să predea la sate

Publicat

în

Ministrul Educatiei, Valentin Popa, a anuntat ca incepand din urmatorul an universitar, absolventii unui liceu din mediul rural au alocate 2.000 de locuri la universitatile de stat. „Le asigura cel putin accesul la programe de studiu la care poate nici nu visau, cum ar fi medicina sau programele din domeniul IT”, a spus ministrul, care intentioneaza sa le propuna profesorilor performanti de la oras sa predea cu ora in scollie de la sate, fiind platiti mai bine din fonduri europene.

Prezent la un eveniment oficial in Suceava, ministrul Educatiei, Valentin Popa a anuntat, in premiera, doua importante proiecte ale Ministerului pe care-l conduce, proiecte care ar avea drept beneficiari elevii de la sate.

Primul dintre ele ii vizeaza pe absolventii de liceu din mediul rural, carora, conform spuselor lui Valentin Popa, Guvernul le-a alocat, in premiera in acest an, un numar de doua mii de locuri dedicate admiterii in invatamantul superior.

„Alocarea unui numar de doua mii de locuri nu le garanteaza acestora finalizarea studiilor universitare, dar prin admiterea aceasta separata le asigura cel putin accesul la programe de studiu la care poate nici nu visau, cum ar fi medicina sau programele din domeniul IT”, a spus ministrul Educatiei.

„Comparativ cu elevii din mediul urban, cei din mediul rural inregistreaza invariabil rate mai scazute de participare la educatia timpurie, se confrunta in proportii semnificativ mai ridicate cu fenomenul de parasire timpurie a scolii, astfel elevii care parasesc prematur sistemul de educatie sunt de trei ori mai multi in mediul rural decat in mediul urban (…) Performeaza constant mai slab la examenele nationale si la evaluarile internationale si participa intr-un procent mult mai mic la niveluri superioare de educatie, liceu si facultate”, a completat Popa.

In realitate, multi dintre elevi abandoneaza scoala pana sa isi puna problema de a urma o facultate. Ministrul afirma, insa, ca a mai pregatit un proiect si pentru elevii din clasele mai mici.

Mai exact, profesorii performanti de la oras ar putea preda cu ora in scollie de la sate, finantati din fonduri europene.

Ministrul a precizat ca intentioneaza sa propuna „un proiect de suflet” prin care sa acopere normele vacante de la scolile situate in zone defavorizate cu ajutorul profesorilor performanti din mediul urban, iar implementarea ar putea avea loc incepand cu anul scolar viitor.

In opinia ministrului, profesorii ar putea fi motivati financiar, dar ar avea si posibilitatea sa dovedeasca faptul ca si elevii din medii defavorizate pot face performanta daca au indrumarea corespunzatoare.

Sursa.portalinvatamant.ro


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Alba Iulia, pregătită de Paștele ortodox și greco-catolic

Publicat

în

Pregătiri pentru Paștele ortodox și greco-catolic la Alba Iulia

Alba Iulia s-a pregătit de sărbătoarea Paștelui ortodox și greco-catolic, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, autoritățile au dorit ca zonele principale din Alba Iulia să fie decorate, așa cum se cuvine, cu ocazia sărbătorilor de Paște. Ansamblurile decorative și figurinele sunt amplasate în Cetate în zona Celor Trei Fortificații și pe Bulevardul Transilvaniei, iar în Centru sunt amplasate în zona centrului comercial Mercur și în proximitatea Casei de Cultură a Studenților.

„Am pregătit această surpriză de sărbătoare pentru cei mici dar și pentru cei mari, care nu au uitat să mai fie, uneori, copii. Vă invit, așadar, dragi albaiulieni și turiști să vă bucurați de sărbători într-o atmosferă festivă, alături de cei dragi, și înconjurați de frumos, în Alba Iulia”, a precizat primarul Gabriel Pleșa.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba