19 august, Ziua Internațională a Fotografiei

Adăugat la Știri

louis-daguerre-poza„Ziua Mondială a Fotografiei”, iniţiată în anul 2009 de către fotograful australian Korske Ara. Această zi marchează inventarea de către Louis Jacques Mande Daguerre (1787—1851) şi Joseph Nicéphore Niépce (1765-1833) a procedeului de realizare fotografiei prin ”daghereotipie”.

La 9 ianuarie 1839, invenţia a fost prezentată Academiei Franceze de Ştiinţe şi Louis Daguerre a obţinut brevetul. Câteva luni mai târziu, pe 19 august 1839, guvernul francez a cumpărat brevetul şi a anunţat invenţia ca fiind un cadou „gratuit pentru lume”

Prima fotografie din istorie  a fost realizata prin 1827 de Joseph Nicéphore Niépce. Se numește Vedere de la fereastra din Le Gras și fost realizată, cel mai probabil, în iunie sau iulie 1827 (deși există și opinii potrivit cărora ar fi fost realizată în 1826). Autorul ei este inventatorul francez Nicéphore Niépce. Astfel el este și primul fotograf din lume. Fotografia reprezintă peisajul pe care care Niépce l-a văzut pe fereastra casei: o clădire în stânga, un copac în imediata apropiere, un hambar în prim-plan. Cum expunerea a durat opt ore, soarele s-a mutat de la est la vest și pare a străluci pe ambele clădiri.

Fotografia a apărut din necesitatea de a înlocui desenul. Niépce era pasionat de litografie, dar cum nu știa să deseneze, apela la fiul său pentru desene. În anul 1814 fiul lui Niépce a trebuit să plece în armată, așa că inventatorul s-a văzut nevoit să caute o soluție pentru a obține imaginile. În același an, și-a început cercetările. Și, nu în ultimul rând: în 1829, Niépce a încheiat un parteneriat cu Louis Daguerre, cel care, zece ani mai târziu, avea să rămână în istoria fotografiei pentru primii oameni fotografiați vreodată.

Și România are o zi oficiala dedicata fotografiei, Ziua Artei Fotografice, si anume 11 ianuarie, ziua de nastere a lui Carol Popp de Szathmary, unul dintre primii fotografi ai României.

Simona Lodroman

redactor șef Radio Unirea FM
Mobil: 0733.948.174
email: slodroman@yahoo.com

Comentarii