Rămâi conectat

Știri

15 martie, prima întâlnire a elevilor cu o caravana a scriitorilor din județele Alba și Satu Mare, la Colegiul național ,,Bethlen Gabor” din Aiud

Publicat

în

Proiectul cultural ,,Caravana literară a scriitorilor în școală” ce are ca scop intermedierea unor întâlniri culturale între elevii din județul Alba și scriitorii contemporani, va poposi în 15 martie 2018, începând cu orele 11:00 la Colegiul Național ,,Bethlen Gabor” din Aiud și va face parte dintr-un proiect cultural-educativ mai amplu organizat în aceste zile la colegiul mai sus amintit.

În cadrul caravanei elevii Colegiului Național ,,Bethlen Gabor” Aiud vor avea prilejul să întâlnească scriitori din județul Satu Mare prezenți la Aiud special pentru acest eveniment. Programul cuprinde prezentări de cărți și reviste dar și scurte momente recitative din opera scriitorilor prezenți. Vor fi alături de elevii din Aiud scriitorii Robert Laszlo, Francisc Edmund Balogh, Felician Pop și Loredana Știrbu din Satu Mare, Silvan Stâncel manager al Bibliotecii Județene ,,Lucian Blaga” Alba și Alin Florea de la Biblioteca Municipală ,,Liviu Rebreanu” din Aiud.  Cărțile prezentate sunt Aripi de lut (poeme), autor Robert Laszlo, Țipătul cenușii (poeme) autor Felician Pop, Clarobscur și fum ( ediție bilingvă româno-maghiară) autor Edmund Francisc Balogh și revista Cronograf ( bilingvă), redactor Loredana Știrbu).

Întâlnirea elevilor din Aiud cu scriitorii sătmăreni a fost posibilă grație organizatorilor Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană ,,Lucian Blaga” Alba și partenerilor din Aiud Primăria și Consiliul local Aiud, Biblioteca Municipală ,,Liviu Rebreanu” Aiud, Inspectoratul Școlar Alba și Colegiul Național ,,bethlen Gabor” Aiud.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Știri

Reducere a impozitelor locale pentru donatori de sânge: Alba Iulia, gata să aplice măsura

Publicat

în

Alba Iulia, gata să aplice măsura reducerii impozitelor locale pentru donatorii de sânge

Alba Iulia va fi printre primele municipii din România unde se aprobă reducerea de 10% la impozitul pe clădiri și terenuri, pentru donatorii de sânge și persoanele cu dizabilități, a anunțat primarul Gabriel Pleșa.

Potrivit acestuia, proiectul de hotărâre de consiliu local este gata, va rămâne în dezbatere publică vreme de 30 de zile, iar ulterior va deveni o realitate.

Prin noua lege, promulgată recent, consiliile locale pot acorda reduceri la impozitul pe clădiri și teren pentru persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge, pe parcursul unui an calendaristic. Reducerea, care va fi aplicată începând cu anul viitor, se va cumula cu bonificația de 10%, acordată deja celor care achită anticipat impozitul datorat.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, amenajat suplimentar

Publicat

în

Amenajare suplimentară a perimetrului din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba

Cu prilejul lucrărilor de mobilitate din zona centrală a municipiului Alba Iulia a fost amenajat și perimetrul din jurul troiței amplasate în fața Prefecturii Alba, acolo unde, în timpul Revoluției din Decembrie 1989, s-au dus lupte grele și mulți revoluționari au fost răniți sau omorâți.

S-au montat pavaj, vase de flori și un catarg pe care va flutura mereu tricolorul României.
„Astfel, vom putea sărbători, în alte condiții, Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății, marcată an de an la Alba Iulia, în data de 21 decembrie!”, a explicat primarul Gabriel Pleșa.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Acțiune de ecologizare pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii

Publicat

în

Pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii, acțiune de ecologizare

Asociația „Lupii Sigidavei” Cugir a încheiat cu succes o nouă acțiune de ecologizare.
Aceasta s-a desfășurat pe Râul Mare, Râul Mic și Valea Grușerii.
Toți cei care au participat la acțiune s-au organizat și au format patru echipe. O echipă a plecat de la Podul Roșu spre Căprioară, una a plecat de la Mistrețu spre Căprioară, alta pe Valea Grușerii și, nu în ultimul rând echipa de la „Cabana fără gânduri” a ecologizat Râul Mic.
„Suntem plăcut surprinși să vedem de la an la an sunt tot mai puține gunoaie în aceste zone pe care noi le ecologizăm anual. Mulțumim tuturor celor implicați în realizarea acestei acțiuni, cât și administrației locale, care ne-a pus la dispoziție mijloc de transport pentru sacii cu gunoaie”, au transmis reprezentanții Asociației „Lupii Sigidavei” Cugir.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba