Rămâi conectat

Educație și Cultură

10 elevi ai Colegiului Tehnic „Apulum” Alba Iulia de la clasele profesionale au reușit să se angajeze anul acesta

Publicat

în

Un număr de 10 elevi ai Colegiului Tehnic „Apulum” Alba Iulia de la clasele profesionale au reușit anul acesta să se integreze pe piața muncii.

Potrivit directorului adjunct, Ramona Retegan, șase elevi de la clasa industrie textilă și pielărie au reușit să se angajeze în domeniul confecțiilor textile, iar restul sunt de la clasa materiale de construcții și au reușit să se angajeze ca și lucrători în ceramică. Conform sursei citate, numărul mic de elevi care s-au angajat anul acesta se datorează faptului că aceștia au optat să urmeze o facultate. Cu toate acestea, instituția de învățământ a încheiat și anul acesta diverse parteneriate cu firme mari din municipiu, producătoare de porțelan, încălțăminte și confecții textile care le asigură un loc de muncă tinerilor după terminarea cursurilor. De asemenea, pentru a revitaliza învățământul profesional, Ministerul Educației oferă tuturor elevilor de clasa a IX – a o bursă de 200 de lei, indiferent de veniturile familiei, condiția e ca tinerii să frecventeze cursurile și să nu aibă mai mult de 10 absențe într-o lună. Potrivit unei statistici realizate la nivel național, peste 800 de elevi din județul Alba au optat pentru învățământul profesional în anul școlar 2014 – 2015, iar numărul acestora aproape s-a triplat față de anul școlar anterior.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Educație și Cultură

Târgul Ofertelor Educaționale în Alba: Când va avea loc

Publicat

în

În Alba, Târgul Ofertelor Educaționale

În Piața Cetății din Alba Iulia se va desfășura, în 16 și 17 mai, o nouă ediție a Târgului Ofertelor Educaționale.  

Este un eveniment de promovare a meseriilor dedicat elevilor din ciclul gimnazial cu scopul orientării școlare.

Vor participa licee tehnologice cu oferta de școlarizare și operatori economici din județul Alba care susțin învățământul profesional și dual.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Concursuri ale cercurilor tehnico-aplicative de elevi din Alba: Când vor avea loc

Publicat

în

În Alba, concursuri ale cercurilor tehnico-aplicative de elevi

Etapa judeţeană a concursurilor cercurilor tehnico-aplicative de elevi – „Prietenii Pompierilor” şi „Cu viaţa mea apăr viaţa” – se va desfăşura, anul acesta, în data de 10 mai, în municipiul Alba Iulia.
Concursul „Prietenii Pompierilor” va reuni la start echipaje formate din 9 membri şi o rezervă (băieţi/fete sau mixte). Componenții echipajelor vor avea vârsta cuprinsă între 11 şi 15 ani
Concursul „Cu viaţa mea apăr viaţa” va reuni la start echipaje formate din 3 membri şi o rezervă (băieţi/fete sau mixte). Componenții echipajelor vor avea vârsta cuprinsă între 10 şi 15 ani şi între 15 și 18 ani.
Fiecare echipaj va fi însoţit de un professor coordonator.
Cele două concursuri sunt oeganizate de Consiliul Judeţean Alba în parteneriat cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Unirea” al judeţului Alba.

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Educație și Cultură

Mara Roman, elevă a Colegiului Tehnic „I. D. Lăzărescu” Cugir, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Chimie

Publicat

în

Calificare la etapa națională a Olimpiadei de Chimie pentru o elevă a Colegiului Tehnic „I. D. Lăzărescu” Cugir

Performanță deosebită reușită de o elevă de la Colegiul Tehnic „I. D. Lăzărescu” din Cugir: Mara Roman a reușit să se califice la faza națională a Olimpiadei de Chimie.

Mara Roman este elevă în clasa a X-a.

„Cu bucurie anunțăm încă o calificare la Națională la una dintre cele mai dificile discipline: chimia. Concursul adresat liceelor tehnologice, vocaționale, câștigat și în 2024 și de un reprezentant al școlii noastre ne aduce speranță și certitudinea că ceea ce facem aici la Lăzărescu, nu facem în zadar!”, au transmis reprezentanții colegiului cugirean.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Radio Unirea FM și pe ȘTIRI GOOGLE


Citește mai mult

Știri

Politică

Administrație

Știri din Alba

Educație și Cultură

Eveniment

Sănătate

Social Economic

Divertisment

Stiri din alte ziare

  • Alba Iulia
  • Abrud
  • Aiud
  • Blaj
  • Campeni
  • Cugir
  • Sebes
  • Ocna Mures
  • Teius
  • Zlatna

Articole Similare

radiounireafm, radio alba iulia, radio alba